De peste 10 ani, lumea vorbeşte despre aditivii alimentari, temutele E-uri, care se adaugă în alimente pentru a le da gust, miros şi culoare, dar şi despre cât de novice sunt aceste chimicale care se pun în prezent în aproape orice aliment fabricat pe scară largă. Statul nu face mare lucru în ceea ce priveşte comercializarea produselor care conţin astfel de substante permiţându-le producătorilor să vândă alimente frumos ambalate cu denumiri înşelătoare, dar cu un conţinut cu tot mai puţine ingrediente naturale. Cum să ne ferim de cancerul din farfurie? “Să învăţăm să înțelegem eticheta. Să facem corelaţii şi să deslușim ce nu vor să ne spună în mod direct producătorii”, ne declară Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori (fosta Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România – APC România) şi conferenţiar universitar doctor în domeniul ştiinţelor economice. El predă managementul calităţii şi comportamentul consumatorului la câteva universităţi bucureştene.
Jurnalul Naţional: Din cele peste 40 de studii despre alimente pe care Asociaţia Pro Consumatori le-a făcut, dar şi din sesizările pe care le-aţi primit de la cetăţeni, puteţi să ne spuneţi cât de sănătoasă este mâncarea pe care o găsim în magazine?
Costel Stanciu: Din păcate, ingredientul principal din multe produse alimentare, care trebuie să fie natural, a scăzut ca pondere în compoziţia finală a produsului în defavoarea unor substanţe chimice: predomină aromele artificiale, conservanţii, potenţiatorii de gust şi coloranţii. De exemplu, găsim acid citric în produsele destinate copiilor, deşi s-a demonstrat că distruge smalţul dinţilor. Toate acestea se întâmplă şi pe fondul unei neimplicări din partea statului. Mă refer la ANPC care ar putea să îndrepte anumite lucruri. Ar putea, de exemplu, să oblige producătorii de preparate pe bază de carne să menţioneze procentul de carne din produsul respectiv. În prezent, este la latitudinea producătorilor, unii dintre aceştia menţionează procentul de carne, însă alţii nu. Există tot felul de găselniţe din partea lor pentru a scădea procentul ingredientului principal pe care-l înlocuiesc cu tot felul de chimicale care să creeze impresii olfactile sau vizuale false.
J.N: Mulţi consumatori nu ştiu asta şi au ca unic criteriu de cumpărare preţul....
C. S: Poate că este justificat, într-un fel, având în vedere puterea scăzută de cumpărare, dar este absolut necesar şi un proces de informare și conştientizare. Consumatorii trebuie să realizeze că dacă vor cumpăra numai alimente ieftine, în timp îşi vor prejudicia grav sănătatea. Şi atunci, noi îi sfătuim să verifice eticheta şi să înveţe să o înţeleagă.
J.N: Producătorii sunt obligaţi să treacă pe etichetă toate ingredientele care intră în compoziţia unui produs, inclusiv pe cele nocive sănătăţii?
C.S: Da, prin lege sunt obligaţi să menţioneze pe etichetă compoziţia produsului alimentar, toate ingredientele care se folosesc în realizarea acelui aliment, fie că sunt de origine animală, fie că sunt artificiale.
J.N: Deci dacă mergem acum în magazin şi citim etichetele, putem să ne dăm seama dacă un produs este mai bun decât altul?
C.S: Există următoarea regulă. Ingredientele se menţionează în ordine descrescătoare din punct de vedere al cantităţii în care se regăsesc în produsul respectiv. Adică primul ingredient se regăseşte în cantitatea cea mai mare, al doilea într-o cantitate mai mică decât primul şi mai mare decît al treilea şi aşa mai departe. Dar există produse în care eu trebuie să ştiu cu precizie cât miez de nucă am şi ce cantitate de cacao. Şi aici mă refer la cozonac. Dar această informaţie nu o găsim întotdeauna pe etichete. Ştiu ce conţine alimentul, dar nu şi în ce cantităţi.
Ingredientul principal, suplinit de E-uri
J.N: Am văzut pe multe etichete formularea “cu adaos de arome naturale”. De ce trebuie să adaug aromă de prune într-un gem din prune, de exemplu?
C.S: Fiindcă ingredientul de bază nu e de calitate.
J.N: Deci când vezi aşa ceva ...
C.S: Da, atunci trebuie să te gândeşti că ingredientul principal dacă e lapte, carne, făină sau ce o fi nu e de calitate. Producătorii nu se aprovizionează cu materie primă de calitate pentru că ar ridica costul produsului. Şi atunci cumpără materie primă de o calitate mai scăzută şi vin cu astfel de adaosuri care maschează anumite defecte de calitate ale materiei prime. Sunt adaosuri chimice care au efectul broaştei fierte, adică dacă broasca este pusă la fiert în apă fiartă sare din oală şi scapă, dar dacă este pusă în apă rece se obişnuieşte treptat-treptat cu temperatura şi moare fără să se mai poată salva. Aşa şi noi consumatorii, înghiţim substanţe chimice treptat-treptat fără să simţim ceva, dar la un moment dat acestea ne fac rău pentru că se strâng într-o cantitate mare. De exemplu, fiecare producător de preparate pe bază de carne respect, in general, cantitatea de nitrit admisă pe tipul său de aliment, dar noi consumăm mai multe astfel de produse care contin aceasta substantă şi în felul acesta, cumulat, ingerăm o cantitate mai mare de nitrit decât cantitatea admisă.
J.N: Dintre toate produsele care se găsesc pe piaţă ce nu aţi recomanda şi care sunt cele mai nocive pentru alimentaţie?
C.S: În momentul de faţă e greu să recomanzi ceva. Şi cred că am spus totul.
J.N: Cum să ştim cât de nociv este produsul pe care-l cumpărăm?
C.S: Dacă învăţ să înţeleg eticheta şi verific şi declaraţia nutriţională îmi pot da seama cam ce voi mânca. Să spunem că este un produs pe bază de carne şi conţine proteină animală. Dacă îmi precizează că am în 100 de grame de produs 20 de grame de proteină, iar eu, pe lângă pulpă de porc, mai văd şi soia înţeleg că el amestecă proteina animală cu cea vegetală, le cumulează şi spune că are 20 de grame de proteină. Dar de fapt am 50 de grame de carne şi 50 de grame de soia. Îmi dau seama de acest lucru pentru că din 100 de grame de carne ar fi obţinut 20 de grame de proteină animală şi astfel nu ar fi avut nevoie de soia. Deci, mulți producători folosesc o carne de proastă calitate, depreciată, care are un conţinut mic de proteină animală şi care are deja o anumită cantitate de toxine.
J.N: Dumneavoastră, da, dar omul obişnuit se încurcă în E-uri, în denumirile sofisticate ale acestora şi, în plus, nu este pregătit să facă aceste corelaţii...
C.S: Eu vreau să-l fac să înţeleagă. Nu este greu şi este important pentru sănătatea lui.
J.N: Pe etichete se utilizează un font de literă foarte mic, trebuie să foloseşti lupa ca să vezi. Să nu mai vorbim de pensionari care sunt şi cu nepoţii de mână şi cărora ajung să le cumpere numai chimicale...
C.S: Da, nu este normal ca denumirea produsului să fie scrisă cu litere foarte mici, iar informaţiile pentru consumator să nu poată fi citite decât cu lupa. În plus, statul ar trebui să oblige producătorii să treacă procentul ingredientului principal sub denumirea produsului. Adică în câmpul vizual al consumatorului.
J.N: E la modă acum să mănânci cereale şi lumea preocupată de sănătate a început să ofere şi copiilor. Aţi făcut un studiu referitor la aceste produse care se comercializează în magazine, ce aţi constatat?
C.S: Mulţi părinţi îşi îndeamnă copiii să consume cereale la micul dejun pentru că au fibre, substanțe minerale, vitamine, dar atenţie multe dintre acestea conţin o cantitate mare de zahăr, iar unele şi arome artificiale. Nu sunt ca cerealele clasice care nu au gustul atât de potenţat. Cele pe care le găsim în magazine sunt prelucrate industrial, adică cereale rafinate, cu adaos de zahăr peste recomandările Ministerului Sănătătii, cu arome artificiale care să le potenţeze gustul astfel încât copiii să le aprecieze. Aromele artificiale sunt nişte chimicale care dau un miros plăcut, crează impresii olfactive, gust, miros, dar acestea nu sunt naturale. Conţin şi glicerină pe care producătorii o folosesc pentru a prelungi termenul de valabilitate şi a crea impresia de prospeţime. În plus, din cele 73 de sortimente de cereale pe care le-am achiziţionat din hipermarketuri şi supermarketuri, majoritatea au denumiri care induc în eroare consumatorul, creându-i acestuia falsa impresie că anumite ingrediente menţionate în denumirea produsului se găsesc în cantităţi semnificative. Dau cîteva exemple: Cereale rafinate cu gust de căpşuni, de fapt conţin doar 0,3% pudră de căpşuni sau Fulgi de cereale cu ciocolată şi conţin doar 1,5% pudră de ciocolată. Exemplele pot continua...
Bombe calorice cu extract de gândaci
J.N: Românii consumă multe sucuri. Datele oferite de Institutul Naţional de Statistică spun că un român bea, în medie, pe an, cca 150 de litri de băuturi răcoritoare. Cât de bune sunt acestea pentru sănătate?
C.S: Sunt adevărate grenade cu fragmentaţie fiindcă pe lângă cantitatea de zahăr, despre care se ştie că susţine obezitatea şi-ţi dă pancreasul peste cap, am găsit în unele sucuri şi câte trei îndulcitori artificiali, respectiv aspartam, zaharină și sucraloza (care este de 600 de ori mai dulce decît zahărul). Compromisul pe care-l face statul cu agenţii economici pe care-i obligă să facă menţiunea “poate afecta activitatea şi atenţia copiilor” nu este în avantajul consumatorului. Se transmite informaţia că acel produs e toxic ca să iei singur decizia dacă-l consumi sau nu. Dar, câti consumatori sunt pregătiți să ia decizii informate? Foarte puțini!
J.N: ANPC-ul ar trebui să lase aşa ceva pe piaţă ?
C.S: Nu, dar nu numai ANPC-ul este vinovat. Cine se ocupă de sănătatea românilor? Şi Ministerul Sănătăţii ar trebui să vină cu reglementări care să protejeze copiii. Părinţii nu sunt pregătiţi să înţeleagă ce scrie pe etichete, iar Ministerul Sănătăţii ar putea să impună nişte interdicţii. De exemplu, sucul care are anumite E-uri nocive să nu se mai comercializeze în anumite locaţii, mai ales acolo unde se adună copiii, cum ar fi spaţiile amenajate ca locuri de joacă pentru copii. Ei imită comportamentul altor copii, dacă văd suc la un copil de vîrsta lor încep să ceară, să plângă, este foarte greu să nu-i cumperi şi dacă eşti un părinte informat.
Ce aditivi trebuie evitaţi
Potenţiatorii de gust şi aromă. Îi găsiţi sub mai multe denumiri: glutamat monosodic (E621), guanilat disodic (E627), ribonucleotide disodice (E635) etc. Sunt utilizaţi pe scară largă 17 astfel de potenţiatori de aromă, de la E620 la E635. Pot provoca migrene, ameţeli, dureri în piept, depresie şi obezitate.
Conservanţii. Sunt substanțe care prelungesc durata de păstrare a alimentelor prin protejarea acestora împotriva deteriorării cauzate de microorganisme. Există 19 astfel de substanţe, de la E200 până la E270, care se regăsesc sub denumiri diferite, acid sorbic (E 200), benzoat de potasiu (E212), nitrat de sodiu (E 251) etc. Unele sunt mai nocive, altele mai puţin nocive, însă toate provoacă probleme dacă sunt utilizate în cantităţi mari. Pot provoca cancer, duc la deficit de atenție la copii (ADHD) și la modificarea unor părți din ADN.
Îndulcitorii artificiali. Sunt utilizaţi pe scară largă 12 asemenea substanţe chimice de la E 420 (sorbitol) până la E967 (xilitol). Produc diaree şi vomă. În plus, E951 (aspartam) joacă un rol important în declanșarea tumorilor cerebrale, a sclerozei multiple a malformațiilor și a diabetului. Există îndulcitori din noua generaţie care sunt de câteva sute de ori, chiar mii de ori, mai dulci decât zahărul. Este vorba despre E955 (sucraloză) care este de 600 de ori mai dulce decât zaharoza şi E957 (taumatină) care este de 2000-3000 de ori mai dulce decât zaharoza.
Coloranţii artificiali. Există 19 coloranţi de la E101 (riboflavină) până la E162 (betanină). Deosebit de periculos este E102 (tartrazină) care este considerat a avea acțiune cancerigenă (tumori tiroidiene) şi poate provoca mutații cromozomiale. E110 (galben apus de soare FCF, galben portocaliu S) este cancerigen (tumori renale) și are ca efecte congestia nazală, alergii, hiperactivitate, dureri abdominale, vomă, indigestie. Şi E124 (ponceau 4R, roșu cochineal A) este considerat cancerigen și prin urmare interzis în țări precum SUA, Norvegia, Finlanda. Dar încă folosit pe scară largă în restul UE.
„Observ că este în creştere numărul producătorilor care nu menţionează procentul de carne pe eticheta preparatelor pe care le fac. E drept că aceia care o fac au o concurenţă neloială din partea celorlalţi, statul nu intervine, iar cei corecţi riscă să intre în faliment”
“Un consumator educat se uită cu atenţie la conţinutul produsului, la declaraţia nutriţională, adică la numărul de kilocalorii dacă vrea să-şi ţină greutatea sub control, la cantitatea de proteine, se uită şi la carbohidraţi care eliberează multă energie, se uită şi la acizii graşi saturaţi care sunt păguboşi pentru sistemul cardiovascular şi aşa mai departe. Şi face corelaţii între toate aceste informaţii. ”
”Consumatorii sunt nemulţumiţi că informaţiile esenţiale nu sunt lizibile. Trebuie să avem o lupă la noi, în special pentru produsele care au un gramaj mic, pentru a putea descifra informaţiile de care avem nevoie şi pentru a face o alegere în cunoştinţă de cauză”
“În momentul în care prelucrezi o cereală sau mai multe şi adaugi şi vreo 13 aditivi ca să le dai un gust şi un miros plăcut, ce o să iasă? În spatele gustului accentuat se află multă otravă. Substanţele chimice anulează proprietăţile nutritive ale ingredientului principal. De fapt, se realizează numai alimente bune la gust, în rest, din punct de vedere nutritiv, sunt zero”.