Jurnalul.ro Ştiri Externe COVID-19 a făcut prima victimă în Parlamentul European

COVID-19 a făcut prima victimă în Parlamentul European

Un colaborator extern al Parlamentului European a murit după ce a fost infectat cu coronavirus. Publicaţiile din Bruxelles susţin că mai mulţi colegi ai persoanei decedate au fost infectaţi, dar informaţia nu a fost confirmată.

Este vorba de un italian în vârstă de 42 de ani, angajat al serviciului de informaţii, acesta fiind prima victimă făcută de coronavirus în cadrul instituţiilor europene.

Bărbatul a lucrat la Bruxelles la Direcţia Generală pentru Inovare şi Sprijin Tehnologic a instituţiei.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi omologul său britanic David Frost, au intrat în autoizolare din cauza posibilităţii de a fi fost expuşi virusului.

Barnier a fost singurul care a confirmat public că a fost testat pozitiv.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: covid face prima victimă în PE
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri