Jurnalul.ro Timp liber Monden CRBL are acasă peste 230 de jucării kendama

CRBL are acasă peste 230 de jucării kendama

Despre pasiunea lui CRBL pentru kendama se știe. Nu însă și despre faptul că, în timp, juratul de la “Next Star” a ajuns să strângă peste două sute de asemenea jucării tradiționale japoneze.

Deja am 230 de kendama, de diferite feluri. Ultimele 20 mi-au fost livrate zilele trecute. Printre acestea din urmă sunt și câteva mai speciale, realizate fiecare în parte din mai multe tipuri de lemn. O astfel de kendama costă între 500 și 600 de lei. Cea mai scumpă jucărie din colecția mea este însă un prototip, primit de la Oase, prietenul meu cel mai bun și fost component al trupei mele de dans. Acest prototip valorează aproape 1.000 de euro. Din colecția mea mai face parte o kendama Mugen, una dintre cele mai scumpe, care costă în jur de 200 de euro. Și, bineînțeles, mai am opt sau nouă exemplare din ediția limitată care-mi poartă numele”, spune juratul de la “Next Star”. De altfel, recent, în cadrul show-ului din fiecare joi, de la ora 20.30, de la Antena 1, în care jurizează copiii talentați ai României, CRBL i-a dăruit unui concurent una dintre jucăriile kendama din ediția limitată care-i poartă numele.

CRBL ne-a explicat și ce face diferența între aceste 230 de jucării kendama pe care le are: “Sunt diferențe legate de greutate, lemn, vopsea, ulei. Unele sunt bune pentru anumite scheme, altele pentru un alt gen de scheme. Depinde, de asemenea, ce greutate are fiecare și cum este echilibrată. Acum, sunt în căutarea celei mai mari kendama cu care se poate juca”, mai spune el.

Juratul de la “Next Star” a descoperit kendama acum nouă ani și, de atunci, fascinația sa pentru această jucărie japoneză a crescut de la an la an. CRBL poate fi văzut în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1 unde, alături de Alina Eremia, Pepe și Dorian Popa va juriza o nouă serie de copii talentați, într-o nouă ediție a show-ului “Next Star”, prezentată de Dan Negru.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri