Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cine sunt avocaţii care au câştigat procesul Roşia Montana de la Washington

Cine sunt avocaţii care au câştigat procesul Roşia Montana de la Washington

de Redacția Jurnalul    |   

Cine sunt avocaţii care au câştigat procesul Roşia Montana de la Washington, prin care România a evitat plata unor despăgubiri de 6,7 mld. dolari. Cine este Crenguţa Leaua, avocatul specializat pe arbitraj internaţional care s-a ocupat de acest dosar.

Controversatul dosar Roşia Montana, de 6,7 mld. dolari, prin care firma canadiană Gabriel Resources dorea să exploateze aurul aflat în Munţii Apuseni pe baza unei tehnologii care folosea cianură, a fost câştigat de către consorţiul de firme de avocatură format din LALIVE - Geneva şi casa de avocatură locală LDDP - Leaua Damcali Deaconu Păunescu, conform ZF.

Avocatul Crenguţa Leaua are experienţă vastă în arbitraje internaţionale, până acum câştigând împreună cu LALIVE 5 procese de arbitraj pentru România la Curţile de Arbitraj Internaţioanle, în valoare totală de peste 3 mld. dolari. Aceste procese au fost: dosarul Rompetrol de la ICSID - cu un litigiu de 139 mil. dolari plus dobânzi, dosarul Awdi de la ICSID, în care litigiul a fost de 447 mil. euro, plus dobândă, dosarul Micula 2, care avea pretenţii de 9,1 miliarde de lei plus dobândă, adică peste 2 mld. de euro, dosarul acţiunii în anulare Micula 2 de la ICSID şi dosarul Fin.CO.Ge.Ro. de la Curtea de Arbitraj de la Londra, care a avut un litigiu de 362 mil. dolari plus dobânzi.

Crenguţa Leaua, care este avocat specializat în arbitraje internaţionale, este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul ASE. Ea este arbitru în dosarele internaţionale la Curtea de la Paris, la Vienna International Arbitration Center, şi la alte Curţi de Arbitraj Internaţional din mai multe ţări.

Casa de avocatură LDDP a fost înfiinţată în 2005.

În această casă de avocatură, Deaconu vine de la Ştefan Deaconu, care a fost consilierul prezidenţial pe probleme de drept constituţional în mandatul preşedintelui Traian Băsescu, 2005-2012.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri