Jurnalul.ro Ştiri Educatie Creşte numărul şcolilor care trec în scenariul ROŞU

Creşte numărul şcolilor care trec în scenariul ROŞU

Ministerul Educației a anunțat că în peste 650 de unități de învățământ se predau cursuri online. Dintre acestea, 246 sunt în scenariul roșu din cauza cazurilor de COVID-19, iar restul ca urmare a ratei de incidență ori a infrastructurii școlare.

În conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București):

11.769 de unități de învățământ în scenariul 1: participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară, scrie Mediafax

5.233 de unități de învățământ în scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

654 de unități de învățământ în scenariul 3: implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Potrivit sursei citate, dintre cele 654 de unități aflate în scenariul roșu, 246 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 408 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

 

Subiecte în articol: cursuri online şcoli
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri