Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL nu vrea creștere de impozit sau de TVA ori să scadă veniturile cetățenilor

PNL nu vrea creștere de impozit sau de TVA ori să scadă veniturile cetățenilor

de Redacția Jurnalul    |   

PNL nu dorește să existe creștere de impozit sau de TVA ori să scadă veniturile cetățenilor, spune, miercuri, președintele liberalilor, Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă premierul Marcel Ciolacu a venit cu mandatul pe masă în cazul în care PNL nu va accepta măsurile, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a spus că nu s-a pus niciodată problema ca PNL să nu își asume aceste măsuri.

„Este și în momentul de față, dincolo de principiile pe care noi le-am discutat și le-am prezentat de fiecare dată, nu s-a schimbat absolut nimic, decât elementele / detaliile tehnice pe care le primim de la interlocutori, care se așează fiecare în pătrățica sa astfel încât să avem o decizie foarte bună”, spune Ciucă.

Președintele Senatului, care este și președinte PNL, spune că s-a convenit să nu crească taxele.

„Am convenit să facem în așa fel încât să nu creștem taxele. Nu dorim și nu se va întâmpla ca pe măsurile pe care le luăm acum să existe creștere se impozit sau de TVA sau scăderea veniturilor cetățenilor. Este nevoie de o soluție tehnică și în momentul în care vom avea toate detaliile despre fiecare sector în parte sunt convins că specialiștii vor veni și vor explica și noi vom decide pe măsura respectivă în bazaz acestor date și soluții”, spune Ciucă.

Președintele liberalilor afirmă că PNL a apărat și va continua să apere toate profesiile liberale.

„Mediul de afaceri a văzut foarte clar că prin deschiderea la dialog și prin modul în care ne-am poziționat și vom continua să ne poziționăm și aici nu este doar abordarea PNL – cu toții știm că o economie funcționează pe un mediu de afaceri dezvoltat consolidat care trebuie să aibă o predictibilitate în tot ceea ce înseamnă plan de afaceri și măsuri fiscale, motiv pentru care este cât se poate de simplu pentru unul ca mine care nu sunt specialist în domeniu, că nu este deloc oportun și astfel de soluții nu aduc niciun beneficiu, intervenind brutal”, afirmă Nicolae Ciucă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: tva impozit venituri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri