Bărbatul suspectat de cele 5 crime din Bascov a fost reţinut marți, iar miercuri a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.
Acesta a decis arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.
„În cursul nopţii de 09/10 august 2022, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori, precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă a acesteia pentru durata de 24 de ore", anunţa miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
Arma crimei a fost un obiect dur, un ciocan sau o piatră. „Toate victimele poartă semnele unor agresiuni destul de intense”, spunea Laurenţiu Palaghiea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Descoperirea a fost făcută marți după-amiază, de către un bărbat şi-a găsit toată familia măcelărită. Este vorba despre o fetiță de 5 ani, mama ei, bunicii și un unchi.