Jurnalul.ro Ştiri Externe Echipele de criminaliști israelieni care au examinat cadavrele descriu semne de tortură și abuzuri

Echipele de criminaliști israelieni care au examinat cadavrele descriu semne de tortură și abuzuri

de Redacția Jurnalul    |   

Echipele medico-legale militare din Israel au examinat cadavrele victimelor atacului Hamas de săptămâna trecută asupra comunităților din jurul Fâșiei Gaza și au găsit multiple semne de tortură, viol și alte atrocități, au declarat sâmbătă ofițerii, citați de Reuters.

Aproximativ 1.300 de cadavre au fost aduse la o bază militară din Ramla, în centrul Israelului, unde echipe de specialiști efectuează verificări medico-legale pentru a stabili identitatea morților și circumstanțele în care au murit.

Aproximativ 90% dintre militarii morți au fost identificați, iar echipele sunt la jumătatea drumului pentru identificarea civililor, a declarat rabinul Israel Weiss, fost rabin-șef al armatei, unul dintre oficialii care supraveghează identificarea morților. El a spus că multe cadavre prezintă semne de tortură, precum și de viol.

„Am văzut cadavre dezmembrate, cu brațele și picioarele tăiate, oameni care au fost decapitați, un copil care a fost decapitat”, a declarat reporterilor un subofițer în rezervă identificat doar cu prenumele Avigayil.

Ea a precizat că au fost descoperite mai multe cazuri de viol în urma examinării medico-legale a cadavrelor, care au fost depozitate în containere frigorifice.

„Facem identificarea cu toate mijloacele pe care le avem”, a declarat un medic stomatolog militar, identificat ca fiind căpitanul Maayan. „Îi vedem în stadii grave de abuz. Vedem răni produse cu arme de foc și vedem semne care sunt pur și simplu de tortură”.

Personalul militar care a supravegheat procesul de identificare nu a prezentat nicio dovadă medico-legală sub formă de fotografii sau fișe medicale.

Hamas, mișcarea islamistă care controlează Fâșia Gaza, a negat acuzațiile de abuz.

Sute de bărbați înarmați ai Hamas, unii pe motociclete, au spart barierele din jurul Fâșiei Gaza la primele ore ale zilei de 7 octombrie și au străbătut comunitățile din apropiere, atacând o mare petrecere în aer liber, precum și case și baze militare și răpind peste 120 de israelieni și străini.

Asaltul a provocat un șoc profund în Israel, atât din cauza numărului fără precedent de morți într-o singură zi, cât și din cauza imaginilor grafice care au apărut din orașele și kibbutzurile care au fost invadate.

Ca răspuns, avioanele și artileria israeliană au bombardat timp de câteva zile Fâșia Gaza, ucigând peste 2.200 de palestinieni și distrugând mii de clădiri înainte de o invazie terestră așteptată.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a comparat Hamas cu Statul Islamic, care a câștigat notorietate la nivel mondial pentru campania sa de decapitări publice în țări precum Siria și Irak.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: criminalist cadavru tortura
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri