Jurnalul.ro Ştiri Observator Criminaliștii scanează casa lui Gheorghe Dincă

Criminaliștii scanează casa lui Gheorghe Dincă

Ancheta de din Caracal intră în a cincea săptămână. Criminaliștii scanează luni casa lui Gheorghe Dinca în speranța că vor gasi aici mai multe indicii despre crimele mărturisite, scrie Antena 3.

Potrivit unor surse, Dincă le-a spus criminaliştilor că săpăturile nu-şi au rostul pentru că nu vor gasi nimic care să-l incrimineze. Acesta se află în cursul zilei de luni alături de criminaliști la locuința din Caracal.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112, şi ulterior i-a incinerat corpul. Expertiza INML a stabilit că fragmentele osoase găsite în locuinţa lui Dincă aparţin Alexandrei.

De asemenea, el susţine că a ucis-o şi pe cea de a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie. Dincă susţine că a incinerat corpul Luizei, iar fragmentele osoase le-a aruncat lângă o pădure, însă expertiza INML nu a putut stabili un profil ADN.

Subiecte în articol: caracal gheroghe dinca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri