Jurnalul.ro Ştiri Politică Cristina Pocora (PNL): Nu voi privi acest rezultat ca pe o înfrângere, ci ca pe o nouă provocare

Cristina Pocora (PNL): Nu voi privi acest rezultat ca pe o înfrângere, ci ca pe o nouă provocare

Cristina Pocora, candidatul PNL la Primăria sectorului 3, l-a felicitat luni pe Robert Negoiţă pentru câştigarea unui nou mandat de primar şi i-a urat "să aibă luciditatea să ia cele mai bune soluţii pentru locuitorii sectorului 3".


"Accept victoria lui Robert Negoiţă şi îl felicit, dar, în acelaşi timp, îi urez să aibă luciditatea să ia cele mai bune soluţii pentru locuitorii sectorului 3. Cu toate acestea, nu pot decât să îmi exprim dezamăgirea pentru maniera în care a ales să-şi facă campanie, prin atacuri calomnioase la adresa mea, într-o manieră mincinoasă, cu poveşti şi case inventate. În acest sens, mă voi îndrepta în justiţie asupra celor care au servit ca suport. Acest rezultat arată doar faptul că nu a venit încă momentul meu şi nu voi privi acest rezultat ca pe o înfrângere, ci ca pe o nouă provocare. Cred cu tărie în toate proiectele pe care le-am prezentat în campania electorală şi voi lupta în continuare pentru a le îndeplini", a precizat Pocora, într-un comunicat remis luni presei.

Ea le-a mulţumit de asemenea celor care au fost duminică la vot, indiferent de opţiunea lor politică. "Dorinţa oamenilor este singura care contează cu adevărat. Mulţumesc pentru fiecare vot primit, alături de încrederea dumneavoastră! (...) Le mulţumesc colegilor mei din echipa PNL sector 3 pentru munca şi prietenia lor", a spus ea.

Pocora susţine că, împreună cu consilierii PNL, va face tot ce îi stă în putere să fie construit un spital generalist în sectorul 3, să fie revitalizată zona Faur - Republica şi să fie construite locuri de parcare.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: cristina pocora pnl robert negoita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri