Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, Noel Le Graet, a criticat cluburile din această ţară pentru că nu au întreţinut cum trebuie gazoanele stadioanelor, permiţând să se desfăşoare pe stadioane şi alte evenimente decât cele sportive. "E momentul să le spunem cluburilor noastre din Franţa că trebuie să aibă un gazon frumos. Nu poate să există un decalaj atât de important între o infrastructură extraordinară şi gazon. Când un club organizează multe manifestaţii în afara fotbalului, trebuie să măsoare riscurile. Incintele au fost făcute pentru fotbal", a spus acesta.