Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Criza politică din România afectează cursul valutar. Euro, la maximul ultimelor şase luni

Criza politică din România afectează cursul valutar. Euro, la maximul ultimelor şase luni

Refuzul președintelui Iohannis de a o numi pe Sevil Shhaideh în funcția de premier și criza politică generată de această decizie afectează cursul valutar. 

Moneda naţională a continuat să se deprecieze în raport cu euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de 4,5363 lei, în creştere cu 0,54 de bani (+0,12%), faţă de cotaţia anunţată înainte de Crăciun, respectiv de 4,5309 lei pentru un euro.

Totodată, leul s-a depreciat în raport cu dolarul american, cursul anunţat de BNR fiind de 4,3397 lei, mai mult cu 0,29 de bani (+0,07%), în comparaţie cu valoarea de vinerea trecută, de 4,3368 lei/dolar.

În acelaşi timp, francul elveţian a pierdut teren în faţa leului, iar Banca Naţională a publicat un curs de 4,2224 lei, în scădere cu 0,42 de bani (-0,09%), comparativ cu anunţul din şedinţa anterioară, când moneda elveţiană valora 4,2266 lei.

Gramul de aur s-a scumpit, marţi, cu 1,85 de lei (+1,17%), până la 159,5337 lei, faţă de valoarea de 157,6766 lei anunţată în şedinţa de la sfârşitul săptămânii trecute. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri