Jurnalul.ro Ştiri Observator CSAT: Se constituie un grup interinstituțional care să elaboreze un plan pentru lupta cu drogurile

CSAT: Se constituie un grup interinstituțional care să elaboreze un plan pentru lupta cu drogurile

de Redacția Jurnalul    |   

Membrii CSAT au decis constituirea unui grup de lucru interinstituțional care va elabora un plan comun de acțiune pemntru prevenirea și combaterea riscurilor generate de traficul și consumul de droguri.

„Prima temă analizată în cadrul ședinței Consiliului (CSAT - n.r.) a constituit-o consumul de droguri și alte substanțe psihoactive de către tineri și elevi, ca risc major la adresa siguranței individuale și naționale. Membrii CSAT au ajuns la concluzia că, prin gravitate, modalități de manifestare, repetabilitatea acțiunilor și cumulul prejudiciilor aduse atât în planul sănătății, prin punerea în pericol a vieții sau a calității acesteia, cât și în planul siguranței publice, pe fondul conectării țării noastre la trasee și rute internaționale de transfer/transport al stupefiantelor, consumul de droguri și alte substanțe stupefiante prejudiciază valorile de securitate națională prevăzute de Constituție și legislația în domeniul securității naționale. Astfel, sunt afectate ordinea de drept și climatul de exercitare neîngrădită a drepturilor, a libertăților și a îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor. Gestionarea fenomenului prevenirii și combaterii consumului de droguri în rândul tinerilor și al elevilor, inclusiv tratamentul de specialitate, reabilitarea, reintegrarea socială și recuperarea, presupune un efort național conjugat, multidisciplinar, cu implicarea instituțiilor din arcul guvernamental, a serviciilor de informații, a structurilor Ministerului Public, a autorităților locale și a societății civile. Nu în ultimul rând, familia consumatorilor este deosebit de importantă și are un rol esențial în acest proces complex”, anunță Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis constituirea unui grup de lucru interinstituțional format din secretari de stat, nominalizați de către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, procurori desemnați de către Ministerul Public și specialiști din instituțiile angrenate, sub coordonarea Guvernului României.

„Grupul de lucru va elabora un plan comun de acțiune, aprobat la nivelul conducerii instituțiilor menționate, care va cuprinde obiectivele, măsurile de ordin general și particular, sarcinile și responsabilitățile concrete în scopul prevenirii și al combaterii eficiente a riscurilor generate de traficul și consumul de droguri la adresa siguranței individuale și colective, potrivit competențelor care revin fiecărei instituții participante. La nivel județean, vor fi constituite grupuri de lucru operaționale, formate din specialiști și experți desemnați de către celelalte instituții responsabile”, se menționează în comunicat.

Pentru transpunerea în practică a planului de acțiune, Guvernul României va adopta, în principal, următoarele măsuri concrete pentru consolidarea autorităților care sunt direct responsabile de combaterea unor fenomene infracționale grave, printre care și traficul și consumul de droguri:
- analizarea cadrului legislativ care vizează traficul și consumul de droguri și formularea, cu celeritate, de propuneri privind modificarea și completarea actelor normative pentru eliminarea lacunelor legislative și limitarea posibilităților de interpretare speculativă a prevederilor legale.
- garantarea unui cadru instituțional sanitar corespunzător, coerent și eficient care să asigure extinderea accesului la tratament și la serviciile pentru recuperare, investigații specifice și măsuri integrate de protecție împotriva riscurilor asociate consumului de substanțe stupefiante în rândul elevilor și al tinerilor.
- implementarea cu rigurozitate a Planului Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară, mecanism de cooperare care prevede, alături de măsurile pentru asigurarea unui climat optim în unitățile de învățământ, pentru elevi și cadrele didactice, și măsuri concrete în problematica drogurilor, precum și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale în domeniul drogurilor 2022-2026.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: csat droguri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri