Jurnalul.ro Ştiri Observator Cu ce va fi înlocuit Dumnezeu

Cu ce va fi înlocuit Dumnezeu

Omenirea nu mai are nevoie de Dumnezeu şi ar putea, cu ajutorul inteligenţei artificiale, să dezvolte o nouă formă de conştiinţă colectivă care va putea să îndeplinească rolul religiei, a declarat joi scriitorul american Dan Brown, autorul seriei literare "Codul lui Da Vinci", informează Reuters. 

Romancierul american a făcut aceste declaraţii la Târgul de Carte de la Frankfurt unde îşi promovează noul său roman, "Origin", cel de-al cincilea volum dedicat unui profesor de la Harvard, expertul în simbolistică Robert Langdon, protagonistul din "Codul lui Da Vinci", o carte care a pus sub semnul întrebării istoria creştinismului. 

Romanul "Origin" s-a inspirat din întrebarea "Va supravieţui Dumnezeu ştiinţei?", spune Dan Brown, adăugând că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în istoria omenirii. 

"Suntem oare atât de naivi astăzi încât să credem că zeii din prezent vor supravieţui şi vor mai fi adulaţi peste o sută de ani?", a declarat Dan Brown, în vârstă de 53 de ani, în timpul conferinţei sale de presă de la Frankfurt, la care au fost prezenţi numeroşi admiratori ai scriitorului american. 

"Din punct de vedere istoric, niciun zeu nu a supravieţuit ştiinţei, zeii evoluează", a adăugat Dan Brown, citat de AFP. 

Cu o acţiune plasată în Spania, romanul "Origin" debutează cu momentul în care profesorul Langdon ajunge la Muzeul Guggenheim din Bilbao pentru a asista la un anunţ public făcut de un miliardar futurist şi singuratic, care promite că va "schimba faţa ştiinţei pentru totdeauna". 

Evenimentele iau foarte repede o întorsătură neaşteptată, oferindu-i profesorului Langdon ocazia de a vizita situri istorice din Spania - inclusiv Barcelona, capitala regiunii Catalonia, care se confruntă în prezent cu o amplă criză secesionistă. 

Dan Brown, care a studiat istoria artei în Sevilla, şi-a exprimat îngrijorarea şi simpatia pentru ambele tabere implicate în acest conflict politic. 

"Iubesc Catalonia. Iubesc Spania. Sper că îşi vor rezolva problemele. Este o situaţie sfâşietoare, dar este şi un semn al timpurilor noastre", a adăugat Dan Brown, adăugând că această criză reflectă de asemenea tensiunile din societate dintre vechi şi modern. 

Dan Brown, ale cărui romane s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial şi au fost traduse în 56 de limbi, a dezvăluit că nu a mai citit o carte de peste cinci ani. El a realizat o documentare aprofundată şi a petrecut mult timp discutând cu experţi în futurologie pentru a scrie romanul "Origin". 

Scriitorul american recunoaşte că părerile sale ar putea să nu fie bine primite de clerici, însă a lansat un îndemn public la armonie între marile religii ale lumii şi aceia care nu sunt adepţii niciunei credinţe religioase. 

"Creştinismul, iudaismul şi islamul împart cu toatele o Evanghelie, în mare, şi este important ca noi toţi să înţelegem acest lucru", a spus scriitorul. "Religiile noastre sunt mult mai asemănătoare decât sunt diferite", a adăugat el. 

Vorbind despre viitor, Dan Brown consideră că modificările tehnologice şi dezvoltarea inteligenţei artificiale vor transforma conceptul actual al divinităţii. 

"Vom începe să ne găsim experienţele spirituale prin intermediul interconexiunilor noastre cu ceilalţi", a declarat Dan Brown, care prevede o emergenţă a unei "anumite forme de conştiinţă globală pe care o vom percepe şi care va deveni divinitatea noastră". 

"Nevoia noastră de acel zeu exterior, care stă acolo sus şi care ne judecă... se va diminua şi, în cele din urmă, va dispărea", a mai spus romancierul american. 

Scriitorul american a fost aspru criticat de Vatican după publicarea cărţii "Codul lui Da Vinci" în 2003. Romancierul american, citat de AFP, s-a apărat spunând că nu are nimic împotriva religiei şi că doreşte pur şi simplu să "lanseze un dialog". 

"Cred că religia a făcut mult bine în lume. Cred, de asemenea, că lumea s-a schimbat atât de mult, încât religia nu mai reprezintă o nevoie", a adăugat romancierul, care l-a lăudat pe papa Francisc pentru eforturile pe care le depune pentru a moderniza Biserica Catolică. 

"Cred că Biserica trebuie să evolueze, altfel va dispărea", a explicat scriitorul american. 

În noul lui roman, Dan Brown abordează şi probleme actuale, precum fenomenul "ştirilor false" ("fake news"): "Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne întrebăm de ce credem, în ce credem, să examinăm sursele noastre de informare şi să dăm dovadă de perspicacitate".AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri