Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cultivatorii de căpșuni din Gorj au aprins focurile pe câmp pentru a-și proteja culturile

Cultivatorii de căpșuni din Gorj au aprins focurile pe câmp pentru a-și proteja culturile

În noaptea de vineri spre sâmbătă, cultivatorii de căpşuni din Polovragi au apelat la o soluţie extremă pentru a-și proteja culturile. Au aprins focuri în zona plantaţiilor.

De asemenea, acolo unde a fost posibil, culturile au fost acoperite cu folii de mari dimensiuni. Având în vedere suprafaţa mare cultivată a fost greu ca toate culturile să fie puse la adăpost de temperaturile care au scăzut sub zero grade Celsius. 

Fermierii din Polovragi îşi pun speranţe că plantele nu au fost afectate de temperaturile neobişnuite pentru această perioadă. Cu toate că localitatea se află în zona submontană a judeţului Gorj, localinicii spun că astfel de temperaturi scăzute nu au mai fost înregistrate de peste un deceniu. 

Cultivarea şi vânzarea căpşunilor, alături de creşterea animalelor, este una din principalele activităţi în Polovragi. Cei mai câştigaţi au fost cultivatorii care folosesc solarii, însă sunt puţini, având în vedere că sunt folosite suprafeţe întinse de teren pentru cultivarea acestor fructe.

Şi la Rugi, în comuna Turcineşti, localnicii au aprins focul în livezile de cireş, acești pomi fiind foarte sensibili la schimbările bruşte de temperatură.

Sursa: gds.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri