Jurnalul.ro Auto Cum a evoluat cel mai popular Renault

Cum a evoluat cel mai popular Renault

de Cătălin F. Vărzaru    |   

Clio a ajuns la cea de-a cincea generație. Este modelul din gama constructorului francez cu cea mai îndelungată istorie recentă și cel mai mare succes comercial al mărcii. Modelul 2019 aduce mașina din clasa supermini aproape de segmentul premium prin dotări și siguranță. Am testat câteva zile vârful de gamă al mărcii Clio, echiparea RS Line cu motorul turbo de 130 de cai putere. Senzația unei mașini foarte ușor de condus și rapidă are și un cost, iar în acest caz ajunge la 19.100 de euro cu TVA fără alte discounturi oferite în diverse campani promoționale.

 

Clio impresionează atât la exterior, cât și la interior. Lupta acerbă din segmentul clasei supermini a transformat micuțele, dar utilele mașini de odinioară, în colecții de tehnologie și dotări de siguranță care le aduc în segmenul celor cinci stele EuroNCAP. La nivel de design, Clio arată ca un Megane ceva mai mic, cu vreo 30 de centimetri mai scurt, pentru că totuși depășește bariera celor 4 metri cu doar 5 centimetri. Poate că noul Clio mi s-a părut atât de catchy datorită liniei inspirate din Renault Sporit, dar și a culorii modelului pe care am avut ocazia să-l testez. Orange Valencia este una dintre cele 11 culori care poate fi folosită pentru personalizarea mașinii alături de o paletă diversificată de accesorii și semnături luminoase. De exemplu, la vârful de gamă RS Line există praguri laterale iluminate astfel încât perimetrul mașinii să fie vizibil noaptea, pragurile interioare au scupltat cu lumini LED numele modelului într-un material de inox, dar și o mulțime de părți cromate. Cum ar fi cel de pe haionul portbagajului, de pe oglinzile exterioare sau de pe lateralele ușilor. Semnătura este cea cunoscută de pe Megane cu o grilă frontală mare, la fel și blocurile optice care vin în standard cu faruri LED, un punct în plus față de multe dintre modelele concurenților la care o asemenea dotare se plătește extra. Spatele lui Clio pare că nu a fost foarte mult modificat față de versiunea anterioară. Totuși, nervura care unește cele două stopuri este mai pronunțată și a fost mutat locul pentru deschiderea portbagajului. Ușa haionului pare ceva mai mică și deschiderea nu se mai face de pe aceasta, ci de pe buza de la bara spate, exact de deasupra numărului de înmatriculare. Pentru că e bine ascunsă, la primul contact tinzi că crezi că haionul se poate deschide doar din cheie sau din interior. Poziționarea poate fi ceva mai nefericită, pentru că zona tinde să se murdărească destul de mult și de repede la un hatchback. Portbagajul este un punct forte al lui Clio, pentru că ajunge la 391 de litri. Spre comparație, este cu 11 litri mai mare decât al unui VW Golf, un model dintr-o clasă superioară ca mărime.

 

Smart Cockpit

Interiorul noului Clio a devenit ceva mai spațios decât la cea de patra generație și în mod cert mai bine lucrat și dotat. În primul rând, se poate observa că sunt folosite materiale de mai bună calitate, majoritatea moi și plăcute la atingere. Aproape că a dispărut acel plastic negru-prăfuit și tare. Planșa de bord este acoperită în partea superioară de un plastic moale, după care urmează prizele de aer care se întind pe orizontală cu linii lungi și elegante. În zona centrală există un plastic care imită fibra de carbon. Bordul este un ecran full digital care ajunge la 7 inchi și conține o multitudine de informații. În echiparea RS Line există diverse date referitoare la cuplul sau puterea de moment, dar și cele legate de consum, stația radio care rulează într-un anumit moment, convorbirea telefonică în curs și multe alte pictograme foarte atent construite. Spre exemplu, atunci când pui semnalul, pe lângă clasica săgeată, pe mașina desenată în centrul bordul există un mic punct care imită semnalizatorul spate. Adițional cu bordul digitalizat există o tabletă de 7 inchi pe care rulează sistemul multimedia. Pe lângă funcția clasică de player media și radio, tableta Easy Link, compatibilă cu Apple Car Play şi Android Auto, poate oferi o replicare a smartphone-ului. Telefonul poate fi încărcat inclusiv prin inducție, tot ce trebuie făcut este așezarea lui în locul adânc și bine plasat de sub planșa centrală. Sistemul este capabil să detecteze și dacă locul pentru încărcare wireless este ocupat de alte obiecte metalice și să dea un mesaj pentru îndepărtarea acestora. Pentru cei care nu dețin un telefon cu o încărcare prin inducție, există două prize USB, dar și o priză de 12 V. Din păcate, acestea sunt singurele locuri de încărcare din mașină, pentru că pasagerii din spate nu au la dispoziție astfel de porturi sau guri de aer pentru climă. Scaunele de pe echiparea RS Line sunt unele sport, care asigură o foarte bună susținere laterală. În plus, pot fi și încălzite. Interiorul noului Clio a fost gândit după conceptul de „SmartCockpit” orientat către șofer. Așa că acesta are acum la dispoziție un volan ceva mai suplu. Prin micșorarea spațiului în care se află airbagul, volanul a devenit mai sportiv. A fost, de asemenea, micșorat levierul din care este comandat sistemul audio plasat în spatele volanului. Modelul testat avea și padele pentru pilotarea cutiei automate. Pe partea stângă a volanului sunt plasate comenzile pentru crusie control, inclusiv cu limitarea de viteză, iar pe cea din dreapta, butoanele prin care se pot schimba informațiile furnizate pe bord și comenzile pentru convorbile telefonice. Pe consola centrală există o zonă de butoane care amintesc izbitor de fratele de trust Dacia Duster. Astfel, există butoane tip clapetă pentru personalizarea modului de condus, parcare asistată sau încălzirea în scaune, în vreme ce clima este comandată din rotițele cu contur cromat și zimțat. Există o multitudine de spații de depozitare în habitaclu, care însumează 26 de litri. Pentru pasagerii din spate spațiul pentru picioare a fost mărit cu 2,5 centimetri prin sculptarea spătarelor scaunelor din față, astfel că există loc decent raportat la ampatamentul de 2,56 metri.

 

Motor puternic

Clio V pe care l-am testat este un vârf de gamă. Am avut sub capotă motorul de 1,3 litri în patru cilindri turbo pe benzină, care oferă o putere de 130 de cai și un cuplu de 240 de Nm. Cuplul este disponibil încă de la 1.600 de rot./min., astfel că șoferul simte puterea încă de la prima apăsare a pedalei de accelerație. Clio este o mașină sprintenă și foarte ușor de condus. Motorul îi oferă un timp de atinge a vitezei de 100 km/h în doar 9 secunde, ceea ce o face să fie foarte ageră în trafic. Cutia este bine etajată și schimbă rapid. Pentru a da senzația de mai multă sportivitate, șoferul are la dispoziție padelele de pe volan, cu care poate urca turația până la cele 5.000 de rot./min. atunci când se obține puterea maximă. Suspensiile lui Clio sunt reglate pentru un mix de sport și confort. Gropile sunt bine atenuate, iar înclinarea la curbe nu se simte ca un tangaj. Consumul anunțat de producător este de 6,9 l/100 km în ciclu WLTP urban. Mie mi-a ajuns la circa 10 litri la o viteză medie de 17 km/h. În plus, am vrut să beneficiez din plin de reprizele sportive pe care le poate oferi noul Clio. În ciclu extraurban, consumul poate ajunge la cel anunțat de producător de circa 5,5 litri/100 km. Aspectul de mini-SUV pe care-l afișează noul Clio este susținut și de garda la sol, care ajunge la 13,5 centimetri, cu doar câțiva centimetri mai puțin decât alte SUV-uri din clasa subcompactă. Clio, în cea mai puternică motorizare, de 130 de cai, este capabil să ajungă la 200 km/h viteză maximă. Pentru cei care preferă să conducă economic există mod presetat pentru acest lucru, care are grijă să monitorizeze modul în care șoferul lucrează cu accelerația, cum își anticipează mișcările pentru a avea cât mai mare grijă de mediu, cum și cât irosește plăcuțele de frână. Există un sistem de recuperare a energiei de frânare care alimentează în principal sistemul start-stop.

 

Cinci stele

Clio se poate lăuda și cu siguranța pe care o oferă pasagerilor, pentru că a fost desemnată cea mai sigură mașină în clasa ei - la egalitate cu mult mai scumpul Audi A1 - de către EuroNCAP conform rezultatelor testelor din 2019, adică cinci stele. Asta pentru că în standard, Clio are sistem activ de frânare de urgență cu detectarea cicliștilor și a pietonilor, sistem de asistență la pornirea din rampă, recunoașterea indicatoarele rutiere, alertă privind distanța de rulare, asistență la menținerea benzii de rulare, aprinderea automată a farurilor și apel de urgență la 112 printr-o singură apăsare de buton. La nivelul siguranței pasive, Clio vine echipat cu 6 airbag-uri, alertă pentru cuplarea centurii de siguranță pentru cele 5 locuri, tetiere tip virgulă și sistem de prindere ISOFIX pentru locurile laterale spate. Chiar dacă nu este o mașină mare, oferă un asistent la parcarea laterală care complează sistemul compus din cameră HD de mers înapoi și senzori de perimetru cu avertizare audio. Prețul de plecare al noului model este de 11.900 de euro, pentru echiparea Life și motorul aspirat pe bezină de 65 de cai putere și cutie manuală.

 

CIFRE

- 391 litri, capacitatea portbagajului

- 130 cai putere, cel mai puternic motor

- 9 secunde până la 100 km/h

 

Avantaje

- siguranță

- ușor de condus

- interior premium

 

Dezavantaje

- consum urban în trafic greu

- prețul pentru varianta de top

- lipsa unui port USB pentru pasagerii din spate

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri