Atunci când te-ai asigurat că ai banii de mașină, încep luptele. O parte din tine, aia care-ți amintește de tinerețe, vrea ceva sportiv. Să simți satisfacția că pleci primul de la semafor și că poți privi în oglinda retrovizoare limuzinele scumpe care rămân în urma ta și care nu te-au crezut capabil de așa ceva. Cealaltă parte, cea responsabilă, se gândește la familie. O mașină mai mare, cu un portbagaj mai încăpător, e mai utilă. Renault a vrut să acopere și acest segment de nehotărâți, lansând un automobil cel puțin ciudat la prima vedere, un Megane GT Estate. O mașină de familie cu scaune sport, 205 de cai-putere și roți pe spate care se mișcă la curbe.
Întâi a apărut varianta de Megane GT. A fost un intermezzo între modelul de bază și RS-ul de 300 de cai. GT oferă 205 cai-putere dintr-un propulsor de 1,6 litri. Apoi și-a făcut apariția modelul Estate. O mașină cu un portbagaj încăpător, care pleacă de la 580 de litri, și o rampă de încărcare ușoară, care permite transportul facil al obiectelor voluminoase, cum ar fi un cărucior pentru sugari sau o bicicletă pentru școlari. Acum, Renault a combinat cele două variante și a ieșit o mașină aproape completă. Ce-i drept, și la preț ajunge să concureze cu limuzinele. Pentru că un GT Estate de bază pleacă de la 25.800 de euro și ajunge să sară de 31.200 de euro în varianta full option care incude 4Control, trapă panoramică, cruise control activ sau head-up display. De departe, Megane GT Estate poate părea o mașină cuminte. Cu cât te apropii mai mult, detaliile și elementele sport personalizate pentru GT o dau de gol. O gardă mică la sol, o mască agresivă, mici indicii precum sigla GT sau 4Control îți dau de gândit. După ce deschizi portiera, intri și mai mult pe tărâmul unei mașini cu performanțe ridicate. Ți-o sugerează atât scaunele sport cu suținere laterală pronunțată, cât și padele mari din spatele volanului. După ce te-ai așezat confortabil la volan, poate începe aventura. Pentru că GT Estate se dovedește a fi două mașini într-una, așa cum îi spune și numele. Poți conduce liniștit pentru a-ți duce familia în siguranță și cu un cost redus de combustibil, sau te poți aventura de unul singur, trăgând tot ce se poate din motorul de 205 cai. Adică un sprint de doar 7,4 secunde până la suta de km, o viteză maximă de 230 de km/h și un motor care știe să stea turat și să emită un zgomot ca al unei mașini de curse. Tot ce trebuie să faci este să apeși butonul pe care scrie R.S.
Pedigree Renault Sport
Cei 205 cai-putere vin însoţiţi de un cuplu de 280 de Nm care se simte de la turaţii mici, de 2.600 de rot. pe min. Cutia automată cu dublu ambreiaj EDC schimbă foarte rapid, delayul fiind de doar 0,3 secunde. Pentru a atinge aceste performanţe, Renault a facut apel la diviza sa Sport şi a împrumutat câteva tehnologii. Cum ar fi sistemul “Launch Control”. El funcţionează cu ajutorul padelelor de schimbare a treptelor de viteză prezente pe volan şi permite sprintul ca din puşcă la liniuţă. Pe bord apar trei stopuri care avertizează şoferul că se apropie de momentul de forţă. Un sistem care există pe maşinile sport premium şi pe care Renault îl are implementat pe RS. Multi Change Down este un alt beneficiu de pe urma inginerilor care se ocupă de inovaţii pentru Formula 1. Sistemul „Multi Change Down” permite schimbarea mai multor trepte de viteză inferioare simultan, pentru a ajunge direct în treapta optimă la ieșirea din viraj. Șasiul Active Drive are patru roţi directoare, aşa-numitul 4Control. La viteze de până la 60 km/h, roţile din spate virează opus celor din faţă până la un unghi de 3,5 grade. Avantajele sunt o rază de virare mai mică pentru o manevrare mai uşoară şi reducerea unghiului de acţionare a volanului. Cu cele patru roţi directoare, Megane GT virează într-un unghi cu până la 10% mai mic decât la sistemul cu două roţi directoare. Și această inovație se simte poate cel mai eficient la varianta Estate a lui GT care este mai lungă cu 27 de centimetri decât un hatchback. La curbe strânse, sistemul celor patru roţi directoare îţi lasă senzaţia de pivotare, ca şi cum ai folosi frâna de mână. În plus, permite parcarea în spaţii strânse, fiind necesare mai puţine manevre decât cele care ar trebui făcute în mod normal. Practic, Meganul Estate GT care are 4,62 metri lungime se comportă la manevre ca un Clio care necesită o rază de bracare de doar 10,8 metri, în loc de 12 metri. Avantajele sistemului se simt şi în cazul unui condus sportiv care pune în evidenţă mai bine mişcările rapide printr-o creştere a agilităţii şi manevrabilităţii. Roţile din spate se mişcă în aceeaşi direcţie cu roţile faţă, ceea ce duce la îmbunătăţirea stabilităţii. Sistemul Active Drive controlează forţa centrifugă care tinde să scoată vehiculul spre exterior, prevenind astfel supravirarea. Axa spate intră pe o traiectorie ideală cu ajutorul roţilor din spate, care virează în cele mai multe situaţii într-un unghi de mai puţin de două grade pentru stabilitate, dar într-o situaţie de urgenţă se poate ajunge şi până la 3,5 grade.
Cât consumă
Megane Estate GT ajunge la un consum mediu de 8,3 litri/100 de km, la o viteză de 50 de km/h cu multe reprize sportive. Pentru un condus mai economic se poate apela la modurile Normal sau Confort, în care mașina se comportă normal nu doar din punctul de vedere al sprintului sau suspensiilor, ci și din cel al consumului, ajungând la un mix de 6,8 litri la sută. Suspensia nu este foarte prietenoasă cu pasagerii, pentru că este adaptată mai mult modului Sport. Și asta se simte în cazul în care trecem peste o groapă sau peste limitatoare de viteză. Megane Estate GT oferă şi alte tehnologii pe care le au în standard maşinile premium - cum ar fi cruise controlul adaptativ care afişează timpul până la impactul cu maşina din faţă în raport cu viteza la un moment dat, faruri cu LED şi faza lungă automată care monitorizează participanţii la trafic şi face astfel încât să evite orice situaţie de orbire pe timp de noapte sau un sistem de sunet Bose de o claritate impecabilă. Figura centrală a interiorului este sistemul R-link 2 care se bazează pe o tabletă de 22 de centimetri dispusă vertical, care permite accesul la orice tip de informaţii, inclusiv navigaţie. Head-up display-ul este în versiune de proiecţie pe o plăcuţă de plexiglas transparent. Există la exterior un sistem de avertizare la unghiul mort care se manifestă printr-un led prezent în oglinzile laterale şi care se aprinde, concomitent cu emiterea unui sunet în habitaclu, în cazul unei depăşiri nesemnalizate efectuate în condiţii periculoase. Pentru parcare există, pe lângă cameră de luat vederi HD, și sezori acustici și un sistem care permite parcarea asistată, controlul volanului fiind preluat de mașină.
Multi-sense
Locurile din spate pot fi foarte comode ocupate de copii. Şi cum pentru ei nu este indicată o cursă rapidă, şoferul poate apela la butonul multi-sense. Acesta dă accesul la trei moduri predefinite de exploatare a maşinii şi unul pentru personalizare la discreţie. Presetate sunt modul Sport, care poate fi accesat direct şi de pe un buton aflat pe consola centrală, dar şi un mod Confort şi unul Neutral. Toate cele trei au setări diferite pentru trenul de rulare, puterea furnizată de motor, suspensii, dar şi pentru modul de utilizare a climei, mai ales dacă se urmăreşte un condus ecologic. Presetarea este însoţită nu doar de o modificare hard a automobilului, ci şi de una vizuală. Se schimbă grafica bordului integral digital şi culoarea luminilor ambientale. Pe modul personalizat, şoferul poate alege între cinci culori ambientale care sunt răspândite nu doar pe bord şi consola centrală, ci şi pe portiere. De asemenea, poate fi setat şi sunetul din habitaclu, între unul sport şi unul normal.
Portbagaj mare
Diferența între un GT și un Estate GT este dată de spațiul de încărcare. Are un portbagaj încăpător, care pleacă de la 580 de litri şi poate ajunge la 1.695 de litri în varianta cu scaunele din spate rabatate. Atunci când bancheta din spate este complet culcată, spaţiul de încărcare ajunge la o lungime de 1,75 de metri pentru o lăţime minimă de peste un metru. Partea încântătoare este spaţiul pe care Estate o oferă atunci când deschizi hayonul, de peste doi metri. Practic, ai posibilitatea să încarci obiecte voluminoase fără să trebuiască să le ridici mai mult 60 de centimetri deasupra solului.
- 7,1 secunde sprintul până la 100 de km/h
- 580 litri, volumul portbagajului
- 8,5 litri/100 de km, consum mediu
Avantaje
Motorul și sistemul 4Control
Spațiu mare de încărcare
Tehnologie şi dotări
Dezavantaje
Suspensii tari pentru o maşină de familie
Preț ridicat
Sistemul start-stop are o latenţă la pornire