Am mai adus în discuţie problematica complexă a roboţilor, atunci când am scris că dacă aceştia vor ajunge să ia - pe scară largă - locul muncitorilor, politicienii vor impune să fie remuneraţi cu salariul minim, să plătească impozite şi contribuţii pentru pensii.
Da, dar întrebarea este poate un robot devenit parte a păturii proletariale să ajungă membru de sindicat? Sigur că poate, dacă sindicatele sunt definite logic, şi nu fizic. În spaţiul virtual, roboţii se pot conecta şi internetul e atotputernic.
Şi roboţii mai au un avantaj, în afară de faptul că-s muncitori sârguincioşi şi membri de sindicat model, uzinele în care lucrează ei respectă normele de poluare. Nu cum s-a întâmplat la Volkswagen unde producţia nu era complet robotizată şi a avut atentatul împotriva mediului de care mişcarea ecologistă ne aminteşte mereu.
Aici apare însă o controversă. În ce condiţii se poate cultiva caracterul la inteligenţa artificială? Dacă au existat probleme cu inteligenţa naturală la VW, cum facem cu cealaltă? Fiindcă nu procedurile pot defini caracterul. La inteligenţa naturală, acesta poate fi cultivat prin intermediule educaţiei, la cealaltă ce e de făcut?
Din păcate, procedurile (reglementările) inhibă iniţiativa şi în această situaţie nu prea poate fi cultivat caracterul la roboţi. Iată o chestiune pe care sociologia ar trebui să o soluţioneze, pentru că în contextul în care aceasta studiază relaţiile interumane, va fi necesar să se ocupe şi de roboţi după ce aceştia vor intra în rândul muncitorimii, vor fi membri de sindicat şi vor fi plătiţi cu salariul minim. Ocazie cu care noţiunea de salariu minim pe economie îşi va găsi raţiunea.