Grosul cărții jubiliare este format din poveștile spuse de Dan Smântânescu, completate de câteva articole din presa vremii despre Nicolae Iorga. Claudiu Istrate, jurnalist și editor, a avut șansa de a se afla câțiva ani alături de Dan Smântânescu, consemnând amintirile acestuia despre Nicolae Iorga.
„Pe profesorul Dan Smântânescu l-am întâlnit în 1992, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, susținând o fascinantă conferință culturală. Eram pe atunci șeful editurii aceluiași minister și mă pregăteam să organizez un ciclu de expediții culturale în teritoriu, pentru care aveam nevoie de lectori prestigioși, capabili să transmită cunoștințe, dar și să provoace trăiri și emoții unice, iar profesorul Dan Smântânescu s-a dovedit a fi unul dintre ei.
M-au frapat pe loc vastitatea cunoștințelor sale literare, istorice, științifice, forța evocatoare a cuvintelor pe care le utiliza cu măiestrie, fiind ajutat de o memorie fabuloasă. Avea pe atunci vârsta de 83 de ani, dar deborda de energie și optimism. Deși mic de statură, era fermecător, impresiona prin gesturi, atitudini și vorbe manierate, ca ale marilor personalități interbelice. Aflând că a fost zece ani unul din secretarii particulari ai marelui savant Nicolae Iorga, am decis sa exploatez acest uriaș tezaur cultural și i-am propus să ne însoțească în expedițiile preconizate prin țară.
Timp de aproape șapte ani am colindat trimestrial prin țară, cu o delegație alcătuită din Dan Smântânescu, Grigore Vieru, Mihail Diaconescu, Mircea Sântimbreanu, Vasile Bulicanu și mulți alți oameni de cultură, organizând evocări, lansări de carte, dezbateri, întâlniri cu cititorii. Niciodată profesorul Dan Smântânescu nu s-a plâns de ceva, a suportat cu stoicism greutățile unor deplasări de 4-5 zile, a fost mereu în formă și a susținut evocări și conferințe de neuitat, printre care cele despre Nicolae Iorga au ridicat publicul în picioare.
În deplasările cu microbuzul de protocol pus la dispoziție de toți miniștrii de interne din acea perioadă sau în serile de la hotelurile unde înnoptam, îl întrebam amănunte despre viața celui mai mare poligraf al omenirii, Nicolae Iorga, pe care le notam instantaneu. Încet-încet, apăruse ideea de a realiza pe durata călătoriilor o carte de interviuri despre titanul Iorga. Dan Smântânescu a fost entuziasmat și a lăsat în seama mea grija consemnării răspunsurilor la multele întrebări cu care îl „mitraliam”. Eram conștient că trăiam clipe astrale, deoarece ardoarea mărturisirilor îl aduceau atât de aproape pe Nicolae Iorga, încât nu de puține ori l-am simțit printre noi, veghindu-ne cu făptura-i impozantă sau vorbindu-ne cu glasul lui puternic, ușor graseiat.
Din această carte cititorul află numeroase lucruri incredibile despre Nicolae Iorga, cum ar fi: banchetul dat în onoarea lui de corpul profesoral, la încheierea strălucită a facultății; un doctorat luat la 22 de ani, în Germania, și un post de profesor universitar dobândit prin concurs, la 23 de ani; primit în Academia Română la 26 de ani; cum a învățat limba turcă într-o noapte; cum „scana” cu privirea corespondența, revistele și cărțile, extrăgând informațiile noi și incitante; cum „dicta” cărțile și articolele; cum a uluit la Sorbona sute de somități ale istoriei universale, abordând tema complexă a Mediteranei în trei conferințe de câte două ore, cu mici pauze între ele, susținute impecabil în limbile franceză, engleză și germană, fără vreo notiță pe pupitru!
Nu mi-a dat atunci prin cap să filmez interviurile (lucru pe care și astăzi îl regret) și aveam rezerve că pagina de carte va păstra emoția și patosul din evocările profesorului Smântânescu, dar m-am înșelat. A ieșit o carte-spectacol, plină de viață, cu întâmplări miraculoase și surprinzătoare, din care cititorii, oameni de toate vârstele, află cine a fost cu adevărat inegalabilul Nicolae Iorga. El ne apare astfel ca un titan cu o putere de muncă uriașă, cu capacități paranormale de a învăța și asimila o cultură enciclopedică, având o sete neegalată de a cunoaște istoria și valorile umanității, fiind ajutat de capacități extraordinare în însușirea limbilor străine și de o memorie de elefant (sau de computer, am zice acum). El ar trebui să apară în Guinness Book cu un palmares de neegalat: 1.359 de cărți scrise și tipărite de-a lungul vieții, peste 25.000 articole apărute în cele 270 publicații cu care a colaborat, sute de conferințe susținute pe tot globul, o prestigioasă activitate academică și universitară, recunoscută de 31 academii și 19 universități, conturând o personalitate copleșitoare, ușor incomodă pentru stilul direct și sincer de a comunica și de a se comporta în societate, dar stimată și iubită de poporul pe care l-a iubit și slujit până în clipa morții”, a povestit Claudiu Istrate.