Jurnalul.ro Ştiri Social Cum să scapi de răceală și gripă

Cum să scapi de răceală și gripă

În mod paradoxal, la începutul primăverii, atunci când vremea se încălzește, riscul să facem gripă ori o banală răceală este mai mare decât în zilele geroase de iarnă. Organismul nostru este slăbit, iar vremea schimbătoare ne păcălește de multe ori și avem tendința să ne îmbrăcăm prea subțire.

Răceala se instalează lent, într-o zi sau două, și durează în mod normal aproape o săptămână. Tratamentele naturiste, precum propolisul, echinaceea, vitamina C, ghimbirul, usturoiul, hreanul, extractele din cătină, soc, măceș, salcie sunt cele mai indicate pentru tratarea acestor afecțiuni. Foarte bune sunt și inhalațiile cu abur, frecțiile cu oțet și băile fierbinți cu sare grunjoasă.

Împotriva gripei există și vaccinuri care, deși nu sunt 100% eficiente, oferă o protecție crescută, iar simptomele sunt mai ușoare.

Trebuie să știm că un stil de viață sănătos ne ajută să nu ne îmbolnăvim. Asta înseamnă reducerea stresului, alimentație  bazată mai ales pe fructe și legume, respectarea orelor de somn, mișcare fizică, suplimente cu minerale și vitamine.

Hidratarea este, de asemenea, foarte importantă. Consumul crescut de lichide, precum apa și ceaiurile calde de plante, ajută la o însănătoșire mai rapidă. Este bine să evităm fumatul, alcoolul și cafeaua, iar repausul câteva zile la pat sunt recomandate pentru a lăsa organismul să se refacă.

Camera trebuie aerisită bine pentru că aerul proaspăt de afară reduce numărul mare de viruși și alte microorganisme pe care îi eliminăm în încăpere prin tuse și strănut.

Transmiterea se face prin aer sau prin contact direct cu mucoasele ori saliva persoanei bolnave. Trebuie spălate bine mâinile, să evităm contactul cu ochii și nasul, să dezinfectăm suprafețele.

Simptome diferite

Stările de oboseală, tusea, nasul înfundat, febra ușoară, durerile musculare, migrenele ori infecțiile în gât sunt simptome clare că ne paște răceala. În timp ce răceala debutează lent, semnele gripei încep brusc și sunt mai puternice: amețeli, dureri oculare și de cap severe, febră mare, cu peste 40 de grade Celsius. Este important să știm că răceala și gripa sunt provocate de virusuri diferiți.

 

Subiecte în articol: raceala gripă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri