Jurnalul.ro Ştiri Justitie Curtea de Apel Piteşti va judeca pe 12 octombrie contestaţia primarului Ion Georgescu faţă de arestarea preventivă

Curtea de Apel Piteşti va judeca pe 12 octombrie contestaţia primarului Ion Georgescu faţă de arestarea preventivă

de Redacția Jurnalul    |   

Curtea de Apel Piteşti va judeca pe 12 octombrie contestaţia formulată de primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, faţă de măsura arestării preventive.

Contestaţia, depusă de avocaţii edilului pe 6 octombrie la Tribunalul Argeş, a fost înregistrată luni la Curtea de Apel Piteşti, potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţelor de judecată. Termenul a fost stabilit pentru data de 12 octombrie, la ora 9,00.

Tribunalul Argeş a admis, pe 5 octombrie, propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Ion Georgescu.

"Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti. (...) Dispune arestarea preventivă a inculpatului G.I, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (...), pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 05.10.2023, mandatul de arestare fiind valabil până la data de 03.11.2023, inclusiv", se arată în decizia pronunţată de Tribunalul Argeş.

Potrivit DNA, Ion Georgescu fusese reţinut anterior pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

"În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (...) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină 'promisiunea' făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior", se arată într-un comunicat transmis joi de DNA.

Conform aceleiaşi surse, în acest context, la data de 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii.

Subiecte în articol: ion georgescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri