Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, marţi, sesizările PNL şi USR privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii şefului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), au informat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
Pe ordinea de zi a şedinţei de plen s-a aflat sesizarea de neconstituţionalitate privind Hotărârea Parlamentului numărul 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Silvan Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare, sesizare formulată de 56 de parlamentari aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi sesizarea formulată de un număr de 22 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi 2 deputaţi neafiliaţi.
Liberalii susţin că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece încalcă principiul legalităţii prin nerespectarea Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi mai multe dispoziţii din Constituţie.
În sesizare se arată, printre altele, că o comisie de anchetă nu are abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci are scopul de a lămuri, de a clarifica împrejurările în care s-au produs evenimente sau au avut loc anumite acţiuni sau întâmplări, precum şi stabilirea concluziilor şi măsurilor ce se impun. În plus, obiectivele anchetei exced funcţiei de control parlamentar şi intră în sfera de competenţă a altor autorităţi constituţionale - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi preşedintele României.
Pe 20 februarie, Senatul şi Camera Deputaţilor au dat vot favorabil hotărârii de înfiinţare a acestei comisii.