Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost cutremur mare, azi noapte, în România. Oamenii au ieșit în stradă

A fost cutremur mare, azi noapte, în România. Oamenii au ieșit în stradă

de Redacția Jurnalul    |   

Un cutremur puternic s-a produs azi-noapte în județul Gorj. Seismul a fost înregistrat la 7 kilometri de Târgu Jiu

Potrivit Antena 3 CNN, mișcarea tectonică a fost înregistrată la ora 00:40 la o adâncime de 10 km și la o distanță de șapte kilometri de municipiul Târgu Jiu.

Cutremurul a avut o magnitudine de 4,6 pe scara Richter, fiind resimțit în mai multe localități, de pe teritoriul mai multor județe.

Seismul a fost urmat de o replică de 2,6 grade.

Din cauza panicii, oamenii au ieșit în stradă.

Imagini surprinse de o cameră de supraveghere și difuzate de Antena 3 CNN arată cum se zguduie, timp de câteva secunde, obiectele din anexa unei gospodării.

Inspectoratul pentru situații de urgentă Gorj precizează că în urma seismului nu s-au înregistrat apeluri de ajutor.

În timpul zilei, echipele ISU vor efectua misiuni de recunoaștere în teren, pentru a evalua impactul mișcării tectonice.

cutremur

Subiecte în articol: cutremur gorj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri