Jurnalul.ro Ştiri Politică Dacian Cioloş, scenarii de împăcat politicul cu administraţia

Dacian Cioloş, scenarii de împăcat politicul cu administraţia

Premierul Dacian Cioloş a prezentat trei scenarii privind reforma administraţiei publice, ieri, la ora primului-ministru din Parlament. Un prim scenariu ar fi integrarea prefecţilor şi subprefecţilor în categoria demnitarilor, aceştia urmând să vină şi să plece odată cu Guvernul. Un alt scenariu ar fi acceptarea înregimentării politice a funcţionarilor publici, atâta timp cât aceştia sunt profesionişti. Ultimul scenariu ar fi un „statu-quo îmbunătăţit”.

Premierul Dacian Cioloş a declarat în Parlament că rolul politicului în administraţie este unul determinant, însă este nevoie ca funcţionarii publici să lucreze mai transparent şi să fie profe-sionişti în domeniul în care activează. Cioloş a prezentat trei scenarii ale unei reforme a administraţiei. Prima variantă a premierului ar fi integrarea prefecţilor şi subprefec-ţilor în categoria demnitarilor, legându-i practic de un Guvern alături de care vor veni şi vor pleca, asumându-şi programul Executivului. Premierul a propus, însă, ca permanenţa în funcţie să fie asigurată de o nouă categorie, cea a secretarilor gene-rali, care să nu aibă legătură cu mediul politic. De asemenea, sub nivelul secreta-rilor de stat, structurile administraţiei ar trebui să aibă ca angajaţi doar prefesio-nişti apolitici, în viziunea premierului. „În felul acesta avem atât recrutarea pe baze profesioniste, dar luăm în considerare şi compatibilitatea între demnitarul care va lucra cu acel înalt funcţionar public, care va avea un cuvânt de spus”, a spus Cioloş în faţa Parlamentului.

Al doilea scenariu propus de primul-mi-nistru este ca numirile politice să includă şi angajaţii de sub nivelul prefecţilor, însă ca aceştia să fie obliga-toriu profesionişti în domeniul în care activează. „Ar presupune o integrare a realităţii de facto în modul în care se face recrutarea pe posturi de conducere, dar cu introducerea unor reguli clare, trans-parente şi obiective în acest proces”, a spus Cioloş. În acest scenariu, chiar dacă funcţionarii pleacă odată cu Guvernul, aceştia trebuie să îşi continue procesul de formare profesională. „Principalul avantaj este că prin această coborâre a nivelului de politizare practic profesi-onalizăm şi partidele politice”, a spus premierul în Parlament.

Al treilea scenariu a fost numit de Cioloş „un statu-quo îmbunătăţit”. Cioloş s-a plâns că actualul regulament de funcţionare a administraţiei este supus prea des excepţiilor şi a derogă-rilor de la reguli, situaţie care face ca multe dintre deciziile instituţiilor să fie imprevizibile sau ineficiente. „Aplicarea efectivă a legislaţiei actuale ar presu-pune că exercitările temporare ale unor funcţii de conducere ar fi eliminate şi am merge pe o întărire a corpului de înalţi funcţionari publici, strict pe criterii de competenţă”, a spus prim-ministrul.

În scenariul în care funcţionarii de sub nivelul secre-tarilor de stat nu au apartenenţă politică, ar trebui înfiinţarea unor comisii de recrutare care să facă propunerile de angajare, susţine premierul.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri