Jurnalul.ro Ştiri Politică Dacian Cioloș și alți 4 europarlamentari demisionează din USR

Dacian Cioloș și alți 4 europarlamentari demisionează din USR

Europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Alin Mituța, Dragoș Tudorache și Dacian Cioloș au demisionat din Uniunea Salvați România (USR). Aceștia înființează partidul RePER.

„Din păcate, conducerea actuală a USR a îndepărtat partidul treptat, dar sigur de valorile și promisiunile cu care noi, eurodeputații aleși pe lista Alianței 2020 USR PLUS, am cerut și obținut votul a 2 milioane de cetățeni români în campania electorală din 2019. Nu vedem la conducerea USR nici dorința, nici maturitatea de a accepta greșelile trecutului și de a schimba o direcție care duce partidul spre irelevanță politică. Nu mai girăm refuzul de a atrage şi promova competențe (oameni și idei) și de a dezvolta organizația. Vedem un cerc restrâns de membri care își consolidează puterea internă prin mijloace politice neconforme cu valorile noastre și ale electoratului reformist din România. Acest electorat aşteaptă răspunsuri”, transmit europarlamentarii într-o declarație comună.

Aceștia vor înființa partidul REPER - Reînnoim Proiectul European al României - „o nouă inițiativă politică de dialog și interacțiune cu societatea și comunitatea de afaceri, care să adune resurse umane și soluții pentru crizele și provocările reale actuale din societatea românească: costul și calitatea vieții, securitatea energetică şi alimentară, statul de drept şi respectul pentru justiție, transformarea climatică și digitală”.

Cei cinci europarlamentari rămân afiliați grupului Renew Europe din Parlamentul European.

„Un proiect politic are datoria de a rămâne constant deschis către societate și mediul de afaceri, de a căuta soluții, de a răspunde nevoii de a coagula oameni și resurse pentru pregatirea profesionistă a unei guvernări pentru 2024. Am înțeles nemulțumirile susținătorilor noștri, vedem că guvernarea PNL-PSD nu reprezintă o soluție şi că nu există o alternativă reală în actualele partide de opoziție. Avem responsabilitatea de a crea această alternativă şi am decis înființarea partidului REPER, pe care îl vom construi împreună cu cei care se vor alătura acestui demers”, spun eurodeputații.

Pe pagina partidului, www.partidulreper.ro, inițiatorii admit că există în societate dezamăgire și neîncredere în partidele politice, dar nu este prea târziu pentru a o lua de la capăt.

Dacian Cioloș a fost președintele USR, însă a demisionat din funcție la începutul lunii februarie 2022, după ce fostul președinte, Dan Barna, l-a acuzat că vrea partidul „pe persoană fizică”.

Subiecte în articol: usr dacian ciolos europarlamentari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri