Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Barna, despre directorul CFR: Nu ajută pe nimeni o isterie falsă. Pentru mine subiectul este închis

Dan Barna, despre directorul CFR: Nu ajută pe nimeni o isterie falsă. Pentru mine subiectul este închis

„Am avut o discuție cu premierul ieri. Nu e nicio problemă. Pentru mine subiectul este închis”, spune copreședintele USR PLUS Dan Barna despre situația lui Ovidiu Vizante: „Nu ajută pe nimeni o isterie falsă”.

„Nu ajută pe nimeni o isterie falsă. (...) Trebuie să evaluăm oamenii, inclusiv directorul de la CFR, în funcție de activitățile și nu neapărat de o declarație. Nu este nici prima dată, nici ultima dată când datorită accidentelor sau a fenomenelor meteo extreme se întâmplă astfel de eveniment. Ceea ce însă este foarte important, învățământul principal pe care îl tragem și un obiectiv al directorului CFR Călători este un plan de management de reație în situație de criză, pentru că a fost o criză”, spune Dan Barna.

El afirmă că Ovidiu Vizante „de trei luni a început să facă schimbări semnificative”.

„Nu este prima oară când se întâmplă ca un tren să se blocheze datorită accidentului. Cu toții, cei care am călătorit cu trenul am stat în tren când s-a blocat și am stat o oră, două, trei, cinci... după situație. Când am fost student cred am stat undeva la șapte sau opt ore, undeva pe Valea Oltului. Accidentele sunt inevitabie, din păcate”, adaugă Barna.

El a evitat să comenteze solicitarea adresată de premierul Florin Cîțu ministrului Transportuluilor, Cătăli Drulă, pentryu a-l demite pe directorul CFR Călători: „Am avut o discuție cu premierul ieri. Nu e nicio problemă. Pentru mine subiectul este închis”.

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a intervenit, joi dimineață, la Antena 3, și, întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la trenul în care se aflau copii care se întorceau din tabără, de la Costinești, a spus că nu el trebuie întrebat despre acest lucru.

„De ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste linie (...) Încercați, totuși, să vorbiți cu responsabilii, cei care se ocupă de circulație. (...) Cred că e impropriu să spuneți că au stat abandonați (...), încercați să găsiți transbordare pentru 1.000 de călători la 1 noaptea”, a spus Vizante.

Mediafax

Subiecte în articol: Dan Barna ovidiu vizante cfr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri