Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Deciziile în PSD se vor lua întotdeauna cu votul majorităţii, în forurile statutare, prin consultări şi dialog

Dăncilă: Deciziile în PSD se vor lua întotdeauna cu votul majorităţii, în forurile statutare, prin consultări şi dialog

Premierul Viorica Dăncilă dă asigurări, într-o postare pe Facebook, că în PSD deciziile vor fi luate întotdeauna doar cu votul majorităţii şi în forurile statutare ale partidului.

"Am avut o dezbatere constructivă astăzi în şedinţa CEx şi mulţumesc colegilor pentru implicare. Mi-aş dori ca toată lumea să înţeleagă că deciziile în Partidul Social Democrat se vor lua întotdeauna cu votul majorităţii, în forurile statutare, prin consultări şi dialog. Avem oameni de valoare în PSD, facem o echipă bună şi trebuie să ne ducem guvernarea la capăt şi să ne pregătim pentru alegerile viitoare", a scris, vineri, Dăncilă.

Ea a adăugat că este nevoie de o analiză a rezultatului obţinut la alegerile pentru Parlamentul European, pentru identificarea modificărilor care trebuie să fie transpuse în programul de guvernare.

"Avem datoria de a veni în faţa românilor cu o analiză a rezultatului la europarlamentare care să fie transpusă în mod corect în modificări ale programului de guvernare şi, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, cu un program politic coerent şi o conducere legitimă care să coordoneze şi să îşi asume aceste alegeri", a completat premierul.

AGERPRES

Subiecte în articol: dancila psd decizii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri