Jurnalul.ro Ştiri Observator Dăncilă: Vom acorda ajutoare de urgenţă comunităţilor afectate de inundaţii

Dăncilă: Vom acorda ajutoare de urgenţă comunităţilor afectate de inundaţii

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că se vor oferi ajutoare de urgenţă pentru localităţile afectate de inundaţii, solicitând totodată autorităţilor locale atenţie maximă în zilele următoare pentru a interveni acolo unde se impune. 

"În ultimele zile au fost înregistrate episoade de ploi abundente, care au generat inundaţii în mai multe comunităţi şi am văzut că prognoza pentru următoarele zile indică aceleaşi fenomene meteo. Efectivele Ministerului de Interne sunt în teren, au intervenit cu promptitudine şi iau toată măsurile necesare pentru a ajuta comunităţile să treacă peste aceste momente dificile cauzate de precipitaţii. Peste tot în localităţile afectate se vor derula activităţi de evaluare a pagubelor, vom centraliza aceste pagube pentru a putea cunoaşte cu exactitate ce intervenţii sunt necesare la nivel de Guvern şi vom continua să acordăm ajutoare de urgenţă. Am solicitat Ministerului de Interne şi autorităţilor locale atenţie maximă astfel încât pentru orele şi zilele următoare să putem să prevenim cât mai mult şi să intervenim de urgenţă acolo unde se impune", a declarat prim-ministrul, în debutul şedinţei de Guvern. 

Dăncilă a precizat că Guvernul oferă fonduri pentru refacerea infrastructurii comunităţilor locale din 28 de judeţe, care au fost afectate de inundaţiile din ultimele luni. 

"Avem în continuare în atenţie situaţia provocată de inundaţiile din ultimele luni. Au fost puternic afectate mai multe comunităţi, au fost distruse case, infrastructură locală, poduri şi alte obiective. Într-o primă etapă am oferit ajutor imediat cetăţenilor şi am intervenit pentru refacerea infrastructurii regionale şi judeţene. Acum oferim comunităţilor locale din 28 de judeţe fondurile necesare pentru refacerea infrastructurii din interiorul localităţilor afectate de inundaţii. Sumele necesare fiecărei localităţi au fost solicitate de către autorităţile publice locale şi vor fi asigurate din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018", a spus premierul. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri