Jurnalul.ro Ştiri Externe Danone a cumpărat drepturile de autor ale unor desene animate sovietice

Danone a cumpărat drepturile de autor ale unor desene animate sovietice

Concernul internaţional din industria alimentară Danone a achiziţionat, contra unei sume de peste şapte milioane de euro, drepturilor de autor ale unor desene animate sovietice pe care le va utiliza pentru una dintre mărcile sale ruseşti, a anunţat luni ministrul Culturii din Rusia, informează AFP. 

Danone comercializează produse lactate sub marca Prostokvachino, pe ambalajele căreia se află un personaj de desen animat, o pisică îmbrăcată într-un costum în dungi albastru cu alb. 

Utilizarea drepturilor de autor a provocat un conflict între studiourile Soiuzmultfilm şi concernul francez, până la semnarea, în luna mai, a unui acord ale cărui detalii financiare nu au fost dezvăluite. 

''Soiuzmultfilm va primi 500 de milioane de ruble (7,2 milioane de euro la cursul de schimb actualizat) în trei ani'' din partea Danone, a spus ministrul Culturii, Vladimir Medinski, într-o discuţie cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit comunicatului de presă al Kremlinului. 

''Cel mai probabil este vorba despre cea mai amplă tranzacţie de acest fel'', a subliniat ministrul. Până la semnarea acordului, Danone va folosi ''gratuit'' imaginea personajului de desen animat, potrivit lui Vladimir Medinski. 

Ministrul Culturii a declarat, în iunie, agenţiei de presă ruse TASS, că suma achitată de Danone a avut ca destinaţie plata drepturilor de autor, dar şi finanţarea producţiei unor noi episoade din ''Prostokvachino''. 

Studioul de animaţie de stat Soiuzmultfilm a produs desene animate care au încântat copilăria multor generaţii de micuţi. Drepturile asupra acestor animaţii au fost concesionate în perioada haotică a anilor '90. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri