Jurnalul.ro România inteligentă Data de la care românii vor plăti garanția de 50 de bani la achiziția unei băuturi. Mircea Fechet: "Cu siguranță termenul rămâne acesta!"

Data de la care românii vor plăti garanția de 50 de bani la achiziția unei băuturi. Mircea Fechet: "Cu siguranță termenul rămâne acesta!"

de Redacția Jurnalul    |   

Consumatorii români vor trebuie să plătească o garanție de 50 de bani la achiziția unei băuturi iar data de la care va fi plătită a fost anunțată de Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, la Conferinţa Naţională România Inteligentă cu tema ”Implementarea sistemului de garanție - returnare (SGR): drepturi, obligații, educație, cooperare și beneficii”, organizată de Antena3 CNN și cotidianul național Jurnalul.

Este vorba de cumpărarea oricărui tip de băutură, apă, sucuri, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase de la un comerciant.

”Bineînțeles că termenul rămâne 30 noiembrie. Este lucrul pe care l-am spus încă din prima zi a mandatului meu, este un lucru pe care nu doar că l-am spus, ci în care cred cu foarte mare tărie, pentru că o nouă amânare care ar fi venit după alte amânări nu ar fi făcut altceva decât să creeze premisele unui delay perpetua a acestui sistem garanție-returnare, ori cred că din acest punct de vedere trebuie să fim fermi, trebuie să ne asumăm, cu riscurile de rigoare, anumite lucruri, și nu pot decât să mă bucur că am avut nu doar susținerea colegilor din Guvern, dar și susținerea primului ministru”, a afirmat demnitarul. 

”Plasticul este cea mai nocivă materie”

”Așadar, pe 30 noiembrie, și mai sunt doar 44 de zile, primul pet, cel mai probabil, dacă ar fi să ghicesc care ar fi primul ambalaj din cele șapte miliarde pe an pe care încercăm să le colectăm, sper să fie un pet, pentru că plasticul de departe este cea mai nocivă materie atunci când este gestionată necorespunzător. 

Tocmai ce m-am întors noaptea trecută de la Consiliul de Mediu de la Luxemburg, unde poate nu întâmplător un subiect important al discuției de pe ordinea de zi a fost cel legat de gestionarea plasticului, cel legat de poluarea cu plastic, fie că discutăm despre microplastic sau macroplastic, sau fie că discutăm despre sol sau despre apă. Însă un lucru este cert, în 2060, spun unii specialiști, în oceanele lumii va exista mai mult plastic decât pește. Iar din acest punct de vedere, noi, ca țară cu ieșire la Marea Neagră, ca țară care se bucură de câteva bazine hidrografice extrem de importante și mă refer aici la Dunăre și la Delta Dunării, ar trebui să fim cu atât mai atenți și cu atât mai precauți și în ceea ce înseamnă plasticul”, a mai spus Mircea Fechet. 

”Însă nedorind să mă raportez doar la pet-uri, eu cred că sistemul garanție-returnare înseamnă nu doar un angajament politic extrem de concret, înseamnă nu doar un mediu mai curat pentru cetățenii din România, ci va însemna fără îndoială investiții și aici trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului și să spunem că efortul financiar extraordinar de mare ce a fost deja făcut și ce urmează a fi făcut în continuare este cel al producătorilor și al comercianților și al statului român, bineînțeles în limita a 20% din acțiunile companiei Returo, dar trebuie să precizăm faptul că acest sistem înseamnă niște investiții foarte mari care, pe de o parte, sunt făcute de marii producători de băuturi din România și pe de altă parte, ca orice altă investiție, înseamnă o întreagă economie orizontală dezvoltată, înseamnă locuri de muncă, înseamnă acces la tehnologie și așa mai departe. Există doar beneficii din acest sistem garanție returnare”, a concluzionat ministrul.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri