Legea mirosurilor intră în vigoare joi. Legea aduce obligații suplimentare pentru firmele cu activități care „deranjează olfactiv”.
Conform avocatnet.ro, legea mirosurilor, care se va aplica de joi, va aduce obligații suplimentare pentru firmele cu activități care „deranjează olfactiv" - obligația expresă de a avea sisteme proprii de monitorizare a disconfortului olfactiv, precum și deținerea și respectarea unui plan de măsuri ce vizează reducerea acestui disconfort.
Pentru nerespectarea acestor obligații sunt prevăzute amenzi care ajung până la 100.000 de lei, existând și riscul închiderii activității.
Aceeași sursă notează că Guvernul trebuie să vină curând cu o hotărâre prin care să completeze cadrul legal, altfel noile obligații nu se pot aplica.
Legea obligă firmele și alți operatori economici să elaboreze planuri de gestionare a disconfortului olfactiv, printre altele. Este vorba de cei care pot genera disconfort olfactiv.
Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului (Legea Mirosurilor) a fost adoptată în 17 iunie de Camera Deputaților, cu 309 voturi „pentru” și o abținere.
Parlamentarii USR susțineau că primarii nu pot închide fermele care sunt supuse reglementărilor privind protecția mediului.