Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Atenție la sănătate. De ce să nu mănânci pâine mucegăită

Atenție la sănătate. De ce să nu mănânci pâine mucegăită

de Redacția Jurnalul    |   

Pâinea mucegăiește dacă nu este consumată într-un anumt interval de timp, destul de scurt. Acest lucru se întâmplă și dacă nu este păstrată în anumite condiții după preparare sau cumpărare

Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, mucegaiul este o „creștere fungică care se formează și se răspândește pe diferite tipuri de materie organică umedă sau în descompunere”.

Însă mucegaiul se găsește peste tot și nu este mereu dăunător. 

Mucegaiul este peste tot și nu este întotdeauna rău. Un exemplu în acest sens este brânza cu diverse tipuri de mucegai - verde, albastru, alb. Totodată, pentru ca pâinea  să  dospească  se folosește drojdie, care face parte din familia fungilor. 

Ce se întâmplă dacă mănânci pâine mucegăită

Mucegaiul care se formează în pâine este urât, rău mirositor și afectează sănătatea. Poate declanșa probleme respiratorii, cum ar fi astmul și reacțiile alergice.

Este însă nevoie de tese de laborator pentru a fi sigur că o anumită  tulpină de  mucegai produce sau nu micotoxine, care pot fi fatale. Astfel că cel mai sigur este să arunci toată pâinea dacă observi semne de mucegai. 

Ce faci cu pâinea mucegăită

Mucegaiul apare spontan și este format de fungi. Când aceștia ajung la maturitate, produc spori care se împrăștie. Fungii au nevoie de umiditate, temperaturi favorabile și nutrienți pentru a crește.

Pâinea este bogată în carbohidrați și umiditate, și devine astfel devine un mediu ideal pentru dezvoltarea mucegaiului.

Un mediu umed favorizează creșterea mucegaiului. Dacă pâinea este păstrată într-un loc umed sau în ambalaje care nu permit circulația aerului, riscul de a dezvolta mucegai este mai mare.

De asemenea, nu trebuie păstrată în medii calde sau în apropierea altor alimente mucegăite.

Pâinea făcută în casă sau cea care nu conține conservanți are o durată de valabilitate mai scurtă, ceea ce poate duce la apariția mucegaiului.

Pâinea mucegăită este un semn că nu mai poate fi consumată. Chiar dacă observi mucegai doar pe o felie, riscul de a fi contaminată toată pâinea este mare, chiar dacă nu vezi. 

Cum păstrezi pâinea pentru a evita apariția mucegaiului

Pâinea poate fi păstrată într-o pungă de hartie, la temperatura camerei, într-un loc răcoros și uscat, pe termen scurt.

Nu o lăsa însă expusă la aer deoarece se usucă sau acumulează umiditate. 

Dacă vrei să păstrezi pâinea pentru o perioadă mai lungă, congelarea este o opțiune potrivită. Împachetează pâinea în folie alimentară sau într-o pungă de congelare etanșă pentru a preveni formarea arsurilor de congelare. Când vrei să o consumi, las-o să se dezghețe la temperatura camerei sau încălzește-o ușor în cuptor.

Este important să fii atent și la manipularea pâinii. Spală-te pe mâini înainte de a o atinge și folosește ustensile curate pentru a evita contaminarea cu spori de mucegai. Evitarea contactului cu alte alimente mucegăite este importantă pentru prevenirea contaminării, notează hellotaste.ro.

Subiecte în articol: paine mucegai sanatate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri