Jurnalul.ro Ştiri Vremea De la Moscova la Paris: Europa, invaluita de geruri siberiene!

De la Moscova la Paris: Europa, invaluita de geruri siberiene!

Europa a fost cuprinsă duminică de un val rece siberian care se extinde treptat pe continent şi care a făcut deja cel puţin trei victime, una în Franţa şi două în Polonia.

 

Temperaturi de până la -10 ° C, resimţite ca -18 ° C în condiţii de vânt: gerul venit din Siberia a ajuns în Franţa duminică după-amiaza, cu "minime glaciale" în nord-estul ţării. Un bărbat fără adăpost de 35 de ani a fost găsit mort în Valencia (sud-est), unde termometrul a aratat -3 grade în timpul nopţii. Primele constatări lasă să se creadă că acesta a murit de frig, au spus autorităţile.

În Polonia, doi oameni au murit de frig în noaptea de vineri până sâmbătă. Duminică, temperaturile au fost de -12 ° C.

În Rusia, Centrul Meteorologic Naţional a anunţat că, între 23 şi 28 februarie, temperaturi "anormal de scazute" vor afecta ţara. În noaptea de duminică spre luni, în regiunea Moscovei erau prognozate -24 grade Celsius, în timp ce în unele localităţi din centrul Rusiei chiar -35 ° C.

Furtuni de zăpadă sunt aşteptate în următoarele trei zile aproape în toată Rusia.

În sud-estul Europei, românii vor înfrunta un frig de -25 ° C - temperatură neobişnuită pentru această perioadă a anului - la fel ca vecinii lor din Balcani, scriu agentiile de presa, reluând informaţia că şcolile vor fi închise luni şi marţi în Bucureşti şi în trei judeţe din sud unde se aşteaptă zăpadă abundentă.

În centrul Europei, în Austria şi Ungaria, dar şi în Marea Britanie şi chiar în Italia şi Spania, autorităţile au cerut locuitorilor să se pregătească pentru efectele acestui fenomen cunoscut sub numele de "Moscova-Paris", provocat de mase de aer rece venite din Siberia.

Cu toate acestea, în Belgia, temperaturile glaciale nu au împiedicat câteva sute de înotători să plonjeze duminică în apele reci ale fluviului Meuse, a cărui traversare înot iarna - un parcurs de 120 de metri - este o tradiţie de peste 50 de ani în această ţară, conform agenţiei Belga. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri