Jurnalul.ro Cultură Teatru “De la Ovidiu la Mihai Eminescu”, de Ziua Europei și la Festivalul de Teatru Politic Scenele Memoriei de la Brașov

“De la Ovidiu la Mihai Eminescu”, de Ziua Europei și la Festivalul de Teatru Politic Scenele Memoriei de la Brașov

de Magdalena Popa Buluc    |   

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, are plăcerea să anunțe recitalul extraordinar De la Ovidiu la Mihai Eminescu al actorului Emil Boroghină, cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei. Spectacolul, dedicat exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Europei, va avea loc pe 9 mai, de la ora 19:30, la Sala George Constantin. Montarea este compusă din recitaluri poetice ce au la bază o parte dintre epistolele din Tristele şi Ponticele, trimise acum 2000 de ani de Publius Ovidius Naso la Roma de la Tomis, Constanţa noastră de astăzi, şi selecţiuni din poezia eminesciană, o călătorie prin marile etape ale creaţiei şi vieţii lui Mihai Eminescu.  

Particularitatea acestui recital constă în faptul că este susţinut în limba română, dar pe ecranul-fundal, textele scenariilor vor fi proiectate simultan în limbile europene de circulaţie: italiană, spaniolă, portugheză, franceză, engleză şi germană, iar în zona centrală, deasupra recitatorului, se va decupa textul în limba-mama, latina, atât în cazul versurilor originale ale lui Ovidiu, cât şi ale lui Eminescu (există mai multe poeme eminesciene traduse de oameni de cultură români în limba latină în perioada interbelică).

Spectacolul este o producție a Teatrului Nottara și a Teatrului Național Marin Sorescu, Craiova. Regia este semnată de Alina Hiristea, iar scenariul de Emil Boroghină.

Recitalul De la Ovidiu la Mihai Eminescu va fi prezent la cea de-a doua ediție a Festivalului de Teatru Politic Scenele Memoriei, organizat de Centrul Cultural Reduta din Brașov, în perioada 7-12 mai 2019.  Reprezentația va avea loc în data de 10 mai, Ziua Regalității, de la ora 20:00, la Sala Studio Arlechin din Centrul Cultural Reduta.

 

Emil Boroghină este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, Secţia: Actorie, promoţia 1963. Între 1963 și 1988, a fost actor al Teatrului Naţional Craiova. Este fondator și director al Festivalului Internaţional Shakespeare. Este preşedinte al Fundaţiei Shakespeare (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional Marin Sorescu, Craiova, și membru al Senatului UNITER. A fost director al Teatrului Naţional Marin Sorescu, Craiova, între 1988 şi 2000, perioadă în care Naţionalul craiovean a devenit unul dintre cele mai apreciate teatre din Europa Centrală şi de Răsărit, izbutind în decurs de zece ani un număr record de participări – 97 – la mari festivaluri internaţionale, de pe toate continentele lumii, printre care amintim festivalurile de la Edinburgh, Avignon, Tokyo, Seoul, Singapore, Melbourne, New York, Montreal. În 1994, Emil Boroghină fondează Festivalul Internaţional Shakespeare, ajuns la cea de a X-a ediţie, festival considerat ca fiind unul dintre cele mai importante de acest gen din lume. Inițial, desfăşurat la Craiova, din anul 2006, festivalul are loc atât în Craiova, cât şi în Bucureşti.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri