Jurnalul.ro Editoriale Debut cu hachiţe

Debut cu hachiţe

de Florin Condurateanu    |   

Debutul este o intersecţie de viaţă capricioasă, poate să fie însoţit de aplauze, alteori soarta are hachiţe şi debutul este refuzat. Un generos în a debuta necunoscuţi, care nu aveau cum să-şi etaleze eventualele talente, a fost Adrian Păunescu. În fiecare seară a Cenaclului Flacăra, în faţa a mii şi mii de spectatori, el invita pe scenă orice tânăr fără palmares în spectacole, să cânte, şi dacă dovedea har, îl coopta imediat în echipa Cenaclului.

Într-o seară, Cenaclul susţinea un spectacol la Baia Mare şi vine momentul urcării pe scenă a unor necunoscuţi din sală. Ajung la microfon, pe rând, o fată şi un băiat, amândoi învăţători, nici nu se cunoaşteau cei doi maramureşeni. Cântă foarte bine şi unul, şi altul, dar parcă fata cu o treaptă mai sus de talent. Îmi povestea marele poet Păunescu că l-au entuziasmat şi i-a cooptat pe loc în Cenaclu. A doua zi, dis-de-dimineaţă, autocarul Cenaclului se pune în mişcare spre următorul spectacol de la Bistriţa-Năsăud.

La ieşirea din Baia Mare, la o intersecţie cu un drum de ţară, o femeie cu broboadă neagră opreşte autocarul: „Domnule Păunescu, iertaţi-mă, vă rog, lăsaţi-o pe fata învăţătoare de aseară să coboare, i-a murit de o oră mama!”. Pe drumul prăfuit, au dispărut alergând două femei cu basmale de doliu. Destinul nu i-a dat voie fetei talentate să debuteze pe scenă. Băiatul s-a lansat atunci, deşi niţel mai jos decât vocea fetei. Băiatul de atunci poartă numele Ştefan Hruşcă. Ofta Păunescu: „Nici nu ştiu ce mai e cu fata, aş căuta-o, cum a nedreptăţit-o destinul!”.

Tatiana Stepa a fost una dintre sensibilele soliste şi compozitoare, foarte apeciată de public, debutată de Adrian Păunescu în Cenaclul Flacăra şi devenită un stâlp al muzicii folk, din păcate devreme ridicată la cer. A pornit cu succese pe drumul în cariera presărată cu multe şlagăre, multe compuse de ea, ca muzică, pe versurile lui Adrian Păunescu.

Prima izbândă: formarea duo-ului cu Magdalena Puşcaş şi cucerind miile de români cu „La o cană cu vin”. Soartă apăsătoare, Tatiana Stepa a lucrat şi în mină, a avut ghinion în dragoste. Plângeau şi frunzele când cânta Tatiana „Destin femeiesc” sau vestita melodie „Copacii fără pădure”. Acest superb cântec al însingurării conţine cea mai tristă metaforă a iubirii destrămate, el şi ea sunt copacii care nu mai pot întinde braţele-crengi spre o îmbrăţişare, că le-au tăiat ramurile copiii săraci să se încălzească la foc. Iar ea şi el, copacii fără crengi-braţe, au ajuns lemn de uşi care scârţâie.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri