Jurnalul.ro Ştiri Politică Decizie RADICALĂ luată de Gabriela Firea: „De mâine dimineață, nu se mai lucrează la Primăria Capitalei. Se va face o dezinfectare”

Decizie RADICALĂ luată de Gabriela Firea: „De mâine dimineață, nu se mai lucrează la Primăria Capitalei. Se va face o dezinfectare”

Gabriela Firea a anunțat că, de miercuri, relații cu publicul la Primăria Municipiului București vor fi întrerupte cel puțin până pe 22 martie!

”De mâine dimineață, nu se mai lucrează la Primăria Capitalei. Se va face o dezinfectare, nu mai lucrăm cu publicul până pe 22 martie, deocamdată. Avem ședință de Consiliu General, mâine, ca să face o rectificare bugetară, de 7 milioane de lei, pentru că sunt necesari acești bani pentru spitale, pentru achiziția unor aparate, pentru kit-uri. Ședința va fi ținută în altă sală, în altă clădire”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3.

Astfel, de miercuri, activitatea direcției de Relații cu Publicul a Primăriei Capitalei, audiențele, activitatea comisiilor tehnice se suspendă timp de o săptămâna.

Cetățenii se pot adresa instituției, în scris, sau prin e-mail la adresa relatiipublice@pmb.ro, iar pentru orice informație sau sesizare, aceștia au la dispoziție telverde 0800.800.868. Accesul vizitatorilor va fi limitat adică va fi permis doar în caz de urgență.

Subiecte în articol: Gabriela Firea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri