Prăbușirea pieței auto de mașini cu propulsie clasică din Asia, și în special în China, și noul standard de măsurare a emisiilor poluante WLTP au dus la un declin semnificativ înregistrat de producătorii premium germani luna trecută. Mercedes-Benz, BMW și Audi au avut scăderi de peste 5%. Mercedes a comercializat 153.000 de unități la nivel global în februarie, în scădere cu 6,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut, BMW a vândut 148.000 de unități în luna februarie și a marcat o scădere de 4,7%. Bavarezii susțin că scăderea vânzărilor este generată de schimbarea generației pentru Seria 3. În schimb, în materie de electrice, BMW remarcă o creștere cu aproape 20% a vânzărilor pentru modelul electric i3. Audi a avut un declin de 8,5% și a vândut 120.000 de mașini. Culmea este că Audi a crescut ușor, circa 1,8%, în China, pe o piață care a înregistrat o contracție de 14%. De altfel, cea mai mare piață auto din lume, cea comunistă chineză, se află în cea de a opta scădere consecutivă. În schimb, cumpărătorii chinezi au preferat automobilele electrice și hibride, care au înregistrat o creștere a vânzărilor cu peste 53%.