Fetiţa de 9 ani, elevă în clasa a III-a, a murit în urma unor bătăi crunte aplicate de propria mamă, suportate 5 zile la rând, între 26 şi 30 ianuarie. Pe trupul ei medicii legişti au găsit leziuni grave şi arsuri. Şi surorile ei mai mici aveau urme ale mai multor lovituri.
ANPDCA anunță marți că a fost finalizat raportul Corpului de Control care a derulat verificări la nivelul DGASPC Galați imediat după ce o fetiță de 9 ani a murit, supusă la un tratament violent la în familie, de către mamă și rudele acesteia.
„Echipa de control a ANPDCA a constatat multiple deficiențe în instrumentarea cazului fetiței decedate și a celor două surori ale acesteia la nivelul DGASPC Galați și al serviciului de asistență socială din cadrul Primăriei municipiului Galați, precum și o lipsă de coordonare între specialiștii celor două instituții. Astfel, principalele măsuri propuse de echipa de control vizează mutarea într- un alt serviciu și declanșarea cercetării disciplinare în cazul psihologului și asistentului social care au instrumentat cazul fetiței decedate și al surorilor acesteia, caz intrat în atenția DGASPC Galați în martie 2023, cu aproape un an înainte de incidentul tragic de la sfârșitul lunii ianuarie. De asemenea, măsura cercetării disciplinare a fost propusă și în cazul șefului Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Galați, pentru modul în care a gestionat, în aceeași perioadă, activitatea de monitorizare a minorilor implicați în acest caz, precum și activitatea serviciului pe care îl coordonează, în ansamblu”, transmite ANPDCA.
Controlul a fost dispus de președintele ANPDCA imediat după decesul fetiței și s-a desfășurat în perioada 2 -15 februarie 2024, la DGASPC Galați și la Direcția de Asistență Socială (DAS) a municipiului Galați.
Verificările au vizat modul în care a fost gestionat și instrumentat cazul fetiței și al celor două surori ale ei, din momentul în care minorele au intrat în atenția autorităților cu atribuții în protecția drepturilor copilului, în martie 2023.
„Raportul echipei corpului de control al ANPDCA consemnează o lipsă de coordonare și grave deficiențe în modul în care specialiștii de la nivelul DAS Galați și DGASPC Galați au intervenit în cazul celor 3 fetițe, începând din martie 2023, când situația lor a ajuns în atenția Direcției, ca urmare a unei sesizări primite de la grădinița unde era înscrisă una dintre fete. Educatoarea a constatat atunci mai multe vânătăi pe corpul uneia dintre fetițe și, având suspiciunea unui abuz în familie, a sesizat DGASPC Galați”, arată Autoritatea.
Potrivit ANPDCA, la acel moment, psihologul care a evaluat toate cele trei fete nu a considerat că acestea prezintă semnele unui abuz și a recomandat doar implicarea unchilor materni, în creșterea și educarea minorelor, având în vedere că mama nu se putea ocupa singură de acestea, din cauza unei dizabilități mintale.
De asemenea, psihologul a considerat că a fost vorba doar de un episod izolat, așa încât monitorizarea situației copiilor trebuie să aibă loc la domiciliul familiei pentru prevenirea unei situații de risc în dezvoltarea fizică și psihică.
În plus - arată ANPDCA -, la acel moment, specialiștii DGASPC Galați nu au întreprins niciun demers în vederea evaluării medicale a fetiței și surorilor ei, pentru a stabili dacă în cazul vreuneia dintre ele a fost vorba despre violență, deși asistentul medical din cadrul grădiniței a recomandat consultarea minorei de către medicul de familie.
Echipa de control a mai constatat că deși DGASPC Galați a solicitat DAS Galați monitorizarea situației minorelor și comunicarea apariției unei situații de risc, nu a oferit prea multe detalii despre caz și nu a transmis planurile de reabilitare și/sau reintegrare socială a copiilor.
„Prin urmare, fără a avea acces la întreg istoricul cazului, specialiștii din cadrul serviciului de asistență socială al Primăriei au constatat că fetițele erau bine îngrijite și nu se aflau într-o situație de risc, motiv pentru care acestea au rămas în familie, alături de mamă și de familia unchiului matern, care locuia în aceeași casă. În seria deficiențelor constatate se înscrie și faptul că DAS Galați nu a transmis DGASPC Galați cele două rapoarte de monitorizare întocmite pentru cei trei copii și nici nu are proceduri clare privind efectuarea activității de monitorizare a copiilor victime ale abuzurilor sau aflați în risc de abuz. Prin urmare, în raportul echipei de control s-a recomandat stabilirea unei proceduri de lucru comune între cele două instituții, privind monitorizarea situației copiilor victime ale abuzurilor”; mai arată ANPDCA.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție va solicita oficial, printr-o circulară trimisă la nivel național, tuturor direcțiilor generale de Asistență Socială și Protecția Copilului să revizuiască întreg cadrul procedural privind instrumentarea și monitorizarea cazurilor de abuz asupra minorilor și totodată să stabilească, la nivel local, proceduri complete, cu etape și termene clare, de colaborare cu serviciile de asistență socială din cadrul primăriilor, pentru a evita situațiile în care cazurile de abuz, neglijare și exploatare asupra minorilor să rămână nesoluționate perioade lungi de timp.
(sursa: Mediafax)