Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Deficit bugetar uriaș! Ministrul Florin Cîțu recunoaște dezastrul abia după alegeri

Deficit bugetar uriaș! Ministrul Florin Cîțu recunoaște dezastrul abia după alegeri

România a ajuns la un deficit bugetar uriaș în primele opt luni ale anului. 54,7 miliarde de lei, însemnând 5,18% din PIB, recunosc și cei de la Ministerul Finanțelor. Cu alte cuvinte, în momentul de față, România trebuie să se împrumute mai mult decât produce.

În decurs de  numai o lună, deficitul bugetar a crescut de la 4,7%, cât era în luna iulie 2020, la 5,18%. Practic, de la 49,6 miliarde de lei la 54,7 miliarde de lei.

Această creștere, potrivit celor de la Ministerul Finanțelor, apare din cauza faptului că nu s-au încasat destule taxe și impozite și nu au rămas destui bani la bugetul de stat. Aceștia susțin că a fost o evoluție ”nefavorabilă” a încasărilor bugetare în perioada martie-august, din cauza crizei.

De asemenea, de vină ar fi și amânarea plății unor obligații fiscale de către agenții economici pe perioada crizei, dar și plățile cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19.

 

 

Subiecte în articol: Florin Cîțu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri