Jurnalul.ro Cultură Defilare de modă la Madrid - Hecho en Europa

Defilare de modă la Madrid - Hecho en Europa

de Magdalena Popa Buluc    |   

 

Reprezentanța de la Madrid a Institutului Cultural Român, sub egida Ambasadei României în Regatul Spaniei, sprijină participarea în acest an a Universităţii de Artă Bucureşti la concursul de creaţie vestimentară Hecho en Eu-ropa, un proiect integrat în Sezonul cultural 2019 al Institutului francez din Spania intitulat: Nosotros, Europa – Nous autres, l’Europe! (Noi, Europa!)

Această iniţiativă constă într-un concurs internaţional de modă, la care participă unităţi de învăţământ de profil din 5 țări europene – Spania (ArteDiez), Portugalia (Escola de moda de Lisboa), Italia (Instituto Istruzione Superiore Gregorio da Catino), România (Universitatea de Artă Bucureşti) și Franța (Casa93), cu scopul de a evidenția creația și bogăția culturală a Europei, precum și de a facilita dialogul intercultural.

Hecho in Eu-ropa (“Produs în Europa”) este un concurs la care s-au înscris mai mult de 80 de studenţi, din cele 5 unităţi de învăţământ. Concursul va culmina cu o defilare de modă a echipelor câştigătoare, care va avea loc la reşedinţa ambasadorului Franţei la Madrid în data de 21 iunie 2019.

În urma parcurgerii primei etape de prezentare a modelelor, juriul internaţional a selectat din partea Universităţii de Artă Bucureşti echipa RO-MARE NOSTRUM-1, formată din următorii studenţi: Baciu Raluca Mihaela, Mîrlogeanu Denisa Mihaela, Grindei Denisa Elena, Miu Mirela Beatrice, avându-l ca profesor coordonator pe doamna Alina Gurguță.

“Proiectul Universitații Naționale de Arte din București, „Mare Nostrum”, accentuază importanța și frumusețea apelor albastre ale Mării Mediterane care unesc vizual și cultural vaste teritorii, apropiind oamenii. Caracteristica acestui spațiu, direct sau indirect legat de Marea Mediterană, constă tocmai în păstrarea și perpetuarea referințelor culturale specifice fiecărui neam. Fiecare nație are propriile sale rădăcini, dar toate împărtășesc aceleași valori morale, culturale, artistice, determinate de latinitatea care ne leagă. » (Alina Gurguță)

Concursul işi propune să reflecte importanța valorii culturale a Europei ca sursă de inspirație, să ajute la afirmarea talentului şi creativităţii tinerilor europeni, dar să arate şi importanţa utilizării unor materiale sustenabile sau rezultate ca urmare a reciclării.

Subiecte în articol: defilare de moda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri