Langues-de-chat, cum se numesc limbile de pisică în original, sunt fursecuri în formă alungită, de cinci până la opt centimetri, mai mult sau mai puțin înguste, a căror rețetă a putut fi urmărită până departe, în secolul al XVII-lea se pare.
Potrivit cumvaplace.ro, originile micului deliciu rămân însă un mister. Deși acest mic fursec, servit de obicei lângă o ceașcă de cafea sau o cană de ciocolată caldă, ocupă un loc însemnat în toate cărțile de istorie culinară și în cele de bucate tradiționale, nimeni nu știe cine l-a inventat! Și le găsim chiar peste tot în lume, din Europa până în Japonia și SUA.
Istoria limbilor de pisică a fost investigată de cei mai buni detectivi, care, pe baza ingredientelor și a tehnicii de gătit folosite, au ajuns la concluzia că primele fursecuri de acest fel au ieșit dintr-un cuptor francez undeva după anul 1600. Potrivit producătorului Küfferle, prima lor producție datează din 1892. În Germania, producția de langue-de-chat este împărțită între companiile Sarotti, Hachez, Halloren.
Aluatul de bază este format dintr-o cantitate egală de făină, unt, zahăr și albuș. Se poate aromatiza cu vanilie. În timpurile moderne există rețete care includ și gălbenușul. Practic acesta se amestecă cu zahărul până ajunge la o consistență densă și culoare albicioasă, apoi se adaugă untul topit, albușurile bătute spumă și la final făina. Cu toate acestea, însă, majoritatea rețetelor vechi nu includ gălbenușul și fursecurile sunt des pomenite tocmai pentru că pot folosi albușurile rămase de la preparate care folosesc doar gălbenușurile. Așadar, dacă v-ați săturat de bezele atunci când faceți cozonaci de casă și nu folosiți decât gălbenușurile, ori când întindeți aluat pentru paste (nu e chiar atât de complicat pe cât pare!), puteți căuta rețeta de limbi de pisică pentru a folosi albușurile rămase.
Ce trebuie reținut este că se folosesc cantități egale de făină, unt, zahăr și albuș. Dacă avem 150 g albușuri (asta înseamnă cam de la 4 ouă), vom folosi 150 g unt, 150 g făină și 150 g zahăr. La coacerea lor se poate folosi tava normală de cuptor, pe care ați așezat hârtie de copt, dar există și forme speciale pentru limbi de pisică, în care se pune aluatul ca în cele de brioșe, apoi se coace. În franceză, tava se cheamă exact așa, langue-de-chat, și este folosită și pentru coacerea pișcoturilor sau a aluatului pentru ecler. Dacă folosiți o tavă obișnuită, vă este de ajutor un poș pentru a forma limbile de pisică, pentru că acestea au 5-8 cm lungime și maximum un cm lățime!
La fel de importantă este temperatura de coacere, pentru că se pot arde foarte repede. Așadar, în cuptorul încins bine, la 220 de grade Celsius, vor avea nevoie de doar 8 minute pentru a fi gata. Dacă preferați să vă simțiți în siguranță, lăsați cuptorul să se încălzească doar până la 190 grade și vor avea nevoie de 12-14 minute pentru coacere. Pentru că nu este un aluat care să aibă nevoie de creștere, puteți verifica pur și simplu prin deschiderea ușii cuptorului dacă au culoarea potrivită (aurii), pentru a fi considerate gata.
Fursecurile sunt cele mai bune în ziua în care sunt făcute, pentru că așa sunt crocante, dar dacă ați făcut prea multe, păstrați-le într-un recipient închis ermetic, ca pe orice alte fursecuri cu unt sau biscuiți, departe de umiditate!În bucătăria europeană, limbile de pisică sunt pregătite uneori cu umplutură ganache, frișcă sau dulceață și lipite câte două. Alteori au un capăt înmuiat în ciocolată, de obicei neagră. În Franța, fursecurile sunt adesea prezente la cafea, cu lapte de pasăre, lângă un mousse au chocolat sau o crème brûlée. Și sunt ideale pentru a le folosi ca un fel de linguriță la înghețată sau sorbet.