Jurnalul.ro Ştiri Observator Deneş, în localităţile afectate de inundaţii: Vom face consolidări de mal

Deneş, în localităţile afectate de inundaţii: Vom face consolidări de mal

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat, astăzi, în localitatea Sângeru, judeţul Prahova, unde patru copii au fost luaţi de o viitură, că vor fi realizate lucrări în zonă pentru a proteja populaţia, iar astfel de tragedii să nu se mai repete.

„Vom asigura o secţiune de curgere a cursului de apă, iar acele aluviuni luate din cursul de apă vor fi depuse pentru a asigura o minimă protecţie în această zonă pentru ca nu cumva, Doamne-fereşte, să se întâmple din nou, să se repete această tragedie”, a afirmat Deneş.

De altfel, şi în cadrul comandamentului de la Ministerul de Interne, Ioan Deneş a anunţat că pregăteşte o Hotărâre de Guvern privind alocarea de sume din fondul de rezervă la dispoziţia Executivului pentru intervenţie urgentă la lucrări hidrotehnice afectate şi în zonele calamitate de fenomenele hidro din ultimele săptămâni.

„Încă de aseară, după discuţia pe care am avut-o cu premierul Viorica Dăncilă, am dispus specialiştilor din Apele Române din judeţe, acolo unde au fost zone calamitate, să urgenteze până diseară să trimită împreună cu comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă acele procese verbale cu documente pentru a putea pregăti de mâine un proiect de HG care dorim să apară deja în şedinţa de Guvern de joi pentru ca din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului să fie alocate sume pentru intervenţie urgentă pe lucrări hidrotehnice afectate şi pe zonele calamitate de fenomenele hidro din ultimele săptămâni”, a spus Deneş.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri