Problema creării „pe bandă rulantă” a unor așa-ziși experți, prin fondurile europene și nu numai, a făcut posibilă apariția unei piețe paralele a specialiștilor, care îngreunează activitatea celor care cred că pot face recrutare fără un head-hunter priceput. Piața a fost invadată, după anul 2007, de specialiști doar „pe hârtie”, care nu pot face față cerințelor domeniilor pentru care și-au primit diplome de specializare, dar apar în baze de date ale firmelor de recrutare. Rezultatele au început să se vadă după șapte-opt ani de la lansarea cursurilor finanțate prin Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), dar nespecialiștii cu diplome vin și din mediul universitar, uneori.
Deprofesionalizarea și acordarea unui număr imens de diplome bulversează piața de HR din România. Cele mai multe probleme apar la experții care au fost formați cu ajutorul proiectelor europene, dar și din unele facultăți se nasc nonspecialiști care ajung să pună piedici activității în instituțiile statului sau în companiile private, pentru că pur și simplu nu știu ce ar trebui să facă în meseria lor. Calitatea de expert pentru diverse domenii de activitate s-a obținut foarte ușor, cât timp au existat sute de proiecte POSDRU. Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) a pierdut controlul asupra acestor specializări încă în anul 2012, când deja nu se mai știa numărul diplomelor obținute prin cursuri de formare profesională, mai ales pentru specializare prin cursuri de scurtă durată. Se suspectează că pe piață ar fi și câteva mii de diplome false, dintre care unele au ieșit la iveală în cazurile de scandal cu asistenți medicali sau bucătari, ospătari și alte categorii.
Cum se stabilește monopolul
Tot în ultima vreme, au intrat pe piață și foarte mulți experți în Comunicare și PR, mulți fiind formați cu ajutorul unor cursuri cel puțin îndoielnice, dar care au diplome și, mai mult, chiar au avut prioritate la ocuparea unor posturi în proiectele cu finanțare din fonduri europene. În anul 2011, firmele care deja monopolizaseră piața de consultanță pentru astfel de proiecte și finanțări au reușit să modifice regulamentele și, în unele cazuri, ghidul solicitantului, sau au scris propriile proiecte „cu dedicație”, astfel încât să poată lucra pe componenta de Comunicare din aceste proiecte doar cei formați în circuitul lor. Și astfel s-a ajuns la situații aberante în care un adevărat expert în Comunicare și PR, cu 15 ani de experiență în țară și în străinătate să nu poată ocupa un post de comunicator într-un proiect finanțat prin POSDRU, pentru că o condiție de eligibilitate era să fi lucrat cel puțin trei ani în proiecte POSDRU, chiar dacă experiența profesională a celor din piață era net superioară, iar adevărații experți puteau dovedi cu propriile rezultate profesionale că sunt mai buni decât cei formați prin cursuri de scurtă durată.
„Coach”, doar cu titlul, nu și cu expertiza
Și în privința cursurilor și a trainingurilor pentru angajați se poate observa aceeași situație, nu doar în proiectele cu finanțare europeannă și nu doar la instituțiile statului, ci chiar în mediul privat. Astfel, recrutorii au început să lucreze aproape exclusiv cu bazele de date furnizate de companiile care vând cursuri de formare și nu cu specialiști care-și dovedesc performanța prin rezultatele obținute în timp. De exemplu, dacă o companie vrea să le ofere angajaților coaching, de cele mai multe ori va apela direct la o bază de date care îi include pe cei care au obținut diploma de coach la anumite firme care fac aceste cursuri, fără a mai verifica performanțele acestora și experiența profesională. „Cum altfel să știm să selectăm un specialist, dacă nu apare în bazele de date? Aceste instrumente ne ajută să găsim ceea ce căutăm. Nu putem ghici că pe piață există specialiști mai buni, dacă ei nu sunt în aceste baze de date”, explică un head-hunter. Cu toate acestea, tocmai comoditatea care-i determină pe recrutori să folosească doar baza de date a unor diplome îi ajută pe cei deprofesionalizați să pătrundă pe o piață în care nu au prea multe de spus. Cei care au devenit coach se împart în două mari categorii: psihologi care și-au mai făcut o specializare, pentru a fi în pas cu tendințele momentului, dar și oameni care nu au nici măcar cunoștințe elementare de psihologie sau de cultură organizațională, dar au plătit o sumă destul de mare - circa 3.500 de euro - pentru a ajunge într-o bază de date relevantă
Aberațiile legislative pentru formarea profesională
O altă situație de monopol a fost stabilită prin introducerea standardelor ocupaționale în anumite domenii, fără posibilitatea de a echivala expertiza celor care au lucrat în acele domenii. Un exemplu este formatorul pentru adulți, care trebuie să facă un curs de specializare, de scurtă durată, chiar dacă este sau a fost profesor, deci a parcurs inclusiv un modul de șase semestre de psiho-pedagogie și metodică, la facultate. Excepție fac doar cadrele universitare. La fel se întâmplă și în cazul polițiștilor care trebuie să facă un curs de specializare pentru a deveni detectivi particulari, chiar dacă asta se întâmplă după ce ies la pensie, având peste 20 de ani de experiență ca anchetatori și performanțe deosebite, în timp ce „profesorii” lor sunt tineri cu vârsta uneori mai mică decât experiența profesională a celor pe care-i „formează”.