Deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au fost trimişi în judecată, miercuri, de procurorii DNA, alături de alte persoane, în dosarul privind deturnarea de fonduri europene destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă.
Nicolae Păun a fost trimis în judecată pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.
În cazul lui Mădălin Voicu acuzaţiile sunt de trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare a banilor şi folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Florentina Rotariu, la data faptelor manager general al Asociaţiei Partida Romilor "Pro Europa", va fi judecată pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Carmen Olteanu, Grigore Vasilica şi Valentin Pepenel sunt acuzaţi de săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de spălare a banilor, iar Gheorghe Ivan, la data faptelor manager al proiectului "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi", pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene şi spălare a banilor.
Iulian Costel Paraschiv, la data faptelor manager al proiectului "Acces pe piaţa muncii, o şansă pentru tine", a fost deferit justiţiei pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, spălare a banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în timp ce Irina Valeria Mărgărit, director economic al Asociaţiei Partida Romilor "Pro Europa", pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, spălare a banilor şi deturnare de fonduri.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată inculpaţii Gelu Ştefan Diaconu şi Mihai Gogancea-Vătăşoiu, la data faptelor preşedinte şi respectiv vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, precum şi societatea Nikz Scorpion Alcom SRL, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de spălare a banilor.
Din rechizitoriul întocmit de procurori reiese că, la iniţiativa Asociaţiei Partida Romilor "Pro Europa", al cărei preşedinte este deputatul Păun, a fost realizat în toate judeţele României, în perioada 2010 - 2013, proiectul "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi", cu finanţare din fonduri europene.
Prin implementarea proiectului erau urmărite mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă şi implicarea în iniţiative de antreprenoriat social a unui număr de peste 3.000 de persoane, provenite din grupuri defavorizate. Prin cererea de finanţare s-a stabilit că grupul ţintă va beneficia de servicii şi activităţi care să conducă la creşterea capacităţii de participare pe piaţa muncii, a motivaţiei de a deveni persoane active şi a gradului de informare.
"Din probele administrate a reieşit că grupul ţintă a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanţii, aceştia din urmă neavând cunoştinţă despre faptul că au făcut parte din grupul ţintă. Totodată, în momentul semnării contractului, deputatul Păun Nicolae a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donaţie organizaţiei Asociaţia Partida Romilor 'Pro Europa'. Astfel, în contul deţinut de Asociaţia Partida Romilor 'Pro Europa', în perioada 27.09.2010 - 19.12.2013 au fost efectuate donaţii în sumă totală de 428.307,11 lei", se precizează într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.
Procurorii au mai stabilit că obiectivele proiectului nu au fost realizate, în sensul că 77% din banii destinaţi acestuia au fost folosiţi pentru plata salariilor angajaţilor. Costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului au fost supraevaluate, iar la cursurile de pregătire organizate la două hoteluri din Sinaia au participat doar 163 de persoane existente în registrul grupului ţintă.
"A rezultat faptul că sumele acordate ca finanţare proiectului 'Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi' sunt neeligibile în integralitatea lor, astfel că s-a creat un prejudiciu în sumă totală de 12.384.208,72 lei (10.892.425,43 lei reprezentând fonduri europene şi 1.491.783,29 lei de la bugetul de stat), având în vedere operaţiunile ilicite derulate de conducerea Asociaţiei Partida Romilor şi de către managementul proiectului", se mai arată în comunicatul citat.
Acuzaţiile vizează şi proiectul cu finanţare europeană intitulat "Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine", derulat de Asociaţia Partida Romilor "Pro Europa" în perioada 2010 - 2013.
Obiectivul general al proiectului a constat în sprijin pentru integrarea socio-profesională şi accesul la o calificare relevantă pe piaţa muncii pentru şomerii tineri, de lungă durată, şi persoanele inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, din nouă judeţe ale ţării.
Beneficiarii urmau să fie calificaţi în meseriile de lucrător în construcţii, lucrător în izolaţii, zidar, pietrar, tencuitor, barman, bucătar, chelner, lucrător în comerţ, frizer, manichiurist sau pedichiurist. În acest sens au fost selectate peste 3.000 de persoane care au fost îndrumate să parcurgă programe de calificare profesională, respectiv tineri cu vârsta între 15 şi 24 de ani, şomeri de lungă durată, şomeri tineri şi persoane inactive.
"Şi de această dată a rezultat faptul că unii dintre participanţi au urmat câteva ore de curs şi la final au primit un certificat de absolvire, precum şi sume de bani între 300 şi 600 de lei, în timp ce alte persoane, deşi s-au înscris la cursuri, nu au participat la niciunul, dar au primit sume de bani între 300 şi 600 de lei sau nu au primit deloc. Din probele administrate a reieşit că proiectul a fost lipsit de finalitate, cursurile s-au derulat haotic, insuficient, fără a se urmări instruirea temeinică a cursanţilor şi fără a se parcurge într-un mod relevant cele 360 de ore prevăzute de contractele de pregătire profesională, astfel că s-au irosit în mod nejustificat resursele financiare atrase din Fondul Social European şi din bugetul de stat, iar sumele acordate ca finanţare sunt neeligibile în integralitatea lor", se menţionează în comunicatul DNA.
Potrivit procurorilor, prin activitatea infracţională a fost creat un prejudiciu total de 14.866.500 de lei, din care 13.327.971 de lei din bugetul Fondului Social European şi 1.538.529 de lei din bugetul naţional.
"Cu referire la ambele proiecte, inculpaţii Păun Nicolae, Rotariu Florentina, Ivan Gheorghe, Paraschiv Iulian Costel şi Mărgărit (fostă Radu) Irina-Valeria au obţinut pe nedrept fonduri europene aferente celor două proiecte, în sensul în care au determinat stabilirea grupurilor ţintă cu persoane fictive, în baza întocmirii unor documente ce nu corespundeau realităţii, i-au determinat pe angajaţii din cadrul celor două proiecte să plătească un procentaj din salariul pe care îl încasau către Asociaţia Partida Romilor 'Pro Europa', cu titlu de donaţie (...), au întocmit şi a semnat cererile de plată aferente celor două proiecte, pe bază de documente justificative ce nu corespundeau realităţii (...), au încheiat şi semnat în cadrul proiectului 'Acces pe piaţa muncii - O şansă pentru tine' un număr de 17 contracte de împrumut fictive şi retragerea, în baza acestora, din conturile Asociaţia Partida Romilor "Pro Europa" a sumei de 846.000 lei, sub pretextul restituirii unor datorii inexistente, sumele retrase provenind din plăţile efectuate de către Ministerul Fondurilor Europene", se mai arată în comunicat.
Potrivit procurorilor, sume de bani alocate de la bugetul de stat au fost obţinute pe nedrept de către inculpaţii Nicolae Păun, Florentina Rotariu şi Irina-Valeria Mărgărit şi prin prezentarea, ca documente justificative, a unui număr de 2.018 convenţii civile încheiate în mod fictiv de Asociaţia Partida Romilor, în virtutea derulării acţiunilor raportate către Departamentul de Relaţii Interetnice.
"În perioada 2010 - 2014, inculpaţii Păun Nicolae, Ivan Gheorghe, Paraschiv Iulian Costel, Mărgărit Valeria şi Rotariu Florentina, pentru a disimula sumele de bani obţinute în maniera de mai sus, au creat circuite financiare prin care au disimulat sumele de bani obţinute din donaţii, în scopul de a da o aparenţă legală cheltuielilor din cadrul celor două proiecte. De asemenea, în acelaşi scop, inculpaţii Păun Nicolae, Paraschiv Iulian Costel şi Rotariu Florentina s-au folosit de cele 17 contracte de împrumut amintite, încheiate în mod fictiv, pentru a retrage din conturile asociaţiei suma de 846.000 lei, sub pretextul restituirii unor datorii inexistente. Totodată, în aceeaşi perioadă, inculpaţii Grigore Vasilica, Pepenel Valentin, Olteanu Carmen, Rotariu Florentina şi Ivan Gheorghe au dobândit, cu titlu de salariu, sume de bani cunoscând că aceştia provin din fraudarea fondurilor aferente celor două proiecte", mai susţin procurorii anticorupţie.
Din anchetă a mai rezultat că, pe 27 octombrie 2014, Irina Valeria Mărgărit a depus în conturile Asociaţiei Partida Romilor "Pro Europa" suma de 268.500 lei, cunoscând provenienţa ilicită a acesteia, respectiv din fraudarea fondurilor comunităţii europene şi a celor provenite de la bugetul de stat.
La rândul său, deputatul Nicolae Păun este acuzat că, în perioada 2011 - 2015, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor "Pro Europa", a plătit lunar sume de bani fixe, în cuantum total de 216.502 lei, deputatului Mădălin Voicu şi a asigurat un salariu în sumă totală de 194.241 de lei soţiei acestuia, Carmen Olteanu, în cadrul unuia din proiectele derulate de Asociaţia Partida Romilor.
"Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcţionari şi demnitari, intervenţii concretizate în contextul validării proiectelor cu finanţare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice şi în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor 'Pro Europa'", mai susţin procurorii.
În acelaşi context, ca urmare a demersurilor iniţiate de deputatul Păun şi mijlocite de deputatul Voicu, preşedintele ANAF Gelu Ştefan Diaconu şi vicepreşedintele ANAF Mihai Gogancea-Vătăşoiu au emis două circulare al căror scop era scutirea persoanelor angajate prin convenţii civile la Asociaţia Partida Romilor şi notificate de către organele fiscale că figurează cu debite restante aferente contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anul 2012 de la plata acelor contribuţii. De asemenea, organele competente erau notificate că acele persoane nu aveau această obligaţie de plată.
"S-a dispus fie neîncasarea, prin necomunicare/ stoparea transmiterii către contribuabili a deciziilor privind regularizarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pe anul 2012, fie neluarea măsurilor pentru încasarea contribuţiilor, în cazul deciziilor deja comunicate. Aceste acţiuni au produs, pe de o parte, un prejudiciu bugetului de stat (aferent neîncasării contribuţiilor sociale), iar pe de altă parte un folos patrimonial în beneficiul Asociaţiei Partida Romilor 'Pro Europa'", se menţionează în comunicat.
Procurorii mai arată că, în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2012, Mădălin Voicu, folosindu-se de calitatea de preşedinte de onoare al Asociaţiei Partida Romilor "Pro Europa", a solicitat şi a obţinut suma de 100.000 lei, care a fost utilizată în campania electorală. În plus, în perioada 2011 - 2015, Voicu a depus la Camera Deputaţilor declaraţii de avere fără a declara suma de 216.502 lei primită în tranşe lunare de la Asociaţia Partida Romilor, precum şi încasarea contravalorii unui autoturism pe care l-a vândut către aceeaşi asociaţie.
Nicolae Păun mai este acuzat că, în perioada 2004 - 2015, în contextul în care deţinea calitatea de deputat, a condus în fapt activitatea SC Niki Scorpion Alcom SRL, inclusiv prin reprezentarea acesteia, intermediind şi facilitând obţinerea de credite bancare pentru societate, a întocmit acte financiare şi contabile justificative în contextul unor controale ale organelor fiscale. De asemenea, în perioada iulie - decembrie 2014, Păun ar fi diminuat creditul societăţii respective, prin vânzarea în condiţii păguboase a unor terenuri aparţinând acesteia.
Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator şi a popririi asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor, iar dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse.
Sursa: AGERPRES