Deputatul PPUSL Andrei Gerea a declarat, ieri, că este de neacceptat lipsa de preocupare a ministrului Educației, Monica Anisie, și a Guvernului pentru începerea anului școlar, atrăgând atenția că bâlbâiala autorităților centrale și proiectele propuse par să îngroape și mai mult sistemul de educație și riscă să pună în pericol atât actul de școlar, cât și sănătatea elevilor și a cadrelor didactice.
“Mai avem puțin și începe noul an școlar, iar elevii și părinții, cadrele didactice, directorii instituțiilor de învățământ nu știu cum va arăta prima zi de școală. Mai mult, ministrul Educației a lansat un proiect halucinant, în care sunt tăiate ore de la limba modernă numărul 2, de la fizică, chimie, biologie, geografie și istorie! Dispar materiile educație tehnologică și consiliere și dezvoltare personală sau limba latină. Este halucinant!”, a precizat umanistul. Acesta este de părere că achiziția și împărțirea tabletelor pentru elevii defavorizați tinde să devină un scandal mai mare decât cel al măștilor. Conform deputatului Andrei Gerea, “ne aflăm în fața unui dezastru în educație, iar celor de la guvernare le arde doar de campanie electorală și de organizat alegeri. Am fi excepție în lume să avem în septembrie alegeri, dar să nu începem școala în condiții de siguranță pentru elevi”.