Copenhaga, capitala Danemarcei, este cea mai mare metropolă din Scandinavia. Orașul este împărțit în cartiere specializate, iar activitățile se desfășoară în paralel în aproape toate zonele metropolei.
Casele colorate de-a lungul canalelor, muzeele neobişnuite şi mulţimea de biciclete încântă turiștii sosiți să admire Paradisul Nordului, cum mai este numit orașul.
Acesta adăpostește obiective turistice ce nu trebuie ratate de turiști: Gara Centrală, Parcul de distractii Tivoli (cel mai vechi din lume), Ruspladsen – piața principală a orașului, sau zona Stroget, cea mai lungă promenadă, formată din cinci străzi. Iar dacă vă dă mâna, vă puteți delecta în celebrele restaurante premiate cu strele Michelin, ca un simbol al calităţii mâncării şi a serviciilor.
Prețul unui sejur de 3 zile și 4 nopți la Copenhaga pornește de la apoape 500 de euro de persoană, cazare și bilet de avion. Trebuie să știți însă că orașul este considerat unul dintre cele mai scumpe din lume, alături de Oslo și Londra.