Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Destinul sculptoriței Henriette Cihoschi, rememorat la Palatul Suțu

Destinul sculptoriței Henriette Cihoschi, rememorat la Palatul Suțu

de Magdalena Popa Buluc    |   

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Destinul unei sculptorițe: Henriette Cihoschi”, care va avea loc miercuri, 14 septembrie, ora 19.00, la Palatul Suțu.

Expoziția face parte din seria dedicată unor valoroase femei-sculptor din România, o serie de prezentare unică în România, pe care muzeul o oferă vizitatorilor săi la începutul acestei toamne.

Henriette Cihoschi este una dintre aceste sculptorițe din România căreia posteritatea nu i-a acordat încă suficientă atenție. Talentul său, exprimat în ciuda încercărilor grele pe care le-a întâmpinat, îi conferă dreptul de a fi repusă la locul care i se cuvine. Monografia și expoziția care îi sunt dedicate ilustrează un demers de rememorare a carierei acestei artiste.

„Afirmată în perioada interbelică, Henriette Cihoschi (1911-1999) a studiat la École des Beaux-Arts din Paris, cu Henri Bouchard, apoi cu Léon Sicard și Alexandre Descatoire și la Academia de Arte Frumoase din București, sub îndrumarea maeștrilor Oscar Han și Cornel Medrea. Personalitatea acestei sculptorițe puțin cunoscute publicului a fost evocată în volumul ce i-a fost dedicat – Henriette Cihoschi, coordonat de către Paul Emanuel Gălățescu și Andrei-Paul Stăncioiu, publicat la Editura Ararat în 2020. Cei doi autori au propus Muzeului Municipiului București organizarea unei expoziții care să prezinte câteva dintre creațiile acestei artiste, însoțite de o secțiune documentară care să ofere detalii privind viața și contextul în care Henriette Cihoschi s-a format și a expus.

Henriette Cihoschi nu este reprezentată în patrimoniul Pinacotecii București, însă cunoașterea creației acesteia contribuie la o mai bună contextualizare a contribuției feminine în artele plastice din România, în special în sculptură. Artă a tridimensionalului, sculptura a fost considerată multă vreme drept apanaj exclusiv masculin, în special din cauza dificultăților tehnice impuse de lucrul cu materia” – Angelica Iacob, șef secție Artă, Muzeul Municipiului București.

„Destinul Henriettei Cihoschi a oscilat între momente spectaculoase și mari suferințe. După studii la prestigioase școli, expoziția de debut de la sala Dalles în februarie 1939 a avut un ecou imens, iar criticii de artă au felicitat-o pe tânără pentru arta ei expresivă. Sculptorița a expus din nou în același an în cadrul Tinerimii artistice și la Salonul Oficial, iar activitatea expozițională a culminat în 1944 și 1947. Ultima sa expoziție avea să marcheze din păcate sfârșitul aparițiilor sale. După arestarea tatălui ei, Generalul Henri Cihoschi, în mai 1950, parcursul carierei pline de succes a fost frânt. În încercarea de a-și salva familia, Henriette Cihoschi a luptat pe toate fronturile, dar nu a renunțat niciodată la pasiunea ei pentru sculptură. După multe eforturi a reușit să își recapete atelierul din bulevardul Dacia, unde a lucrat pentru a se prezenta în fiecare an la Expozițiile de Stat, în ciuda piedicilor și a deciziilor nedrepte ale juriilor. Artista și-a consacrat remarcabila ei energie pentru recunoașterea contribuției Generalului Cihoschi la făurirea României Mari, însă avea să se stingă din viață înainte de a vedea acest vis împlinit pe deplin. După 1989 noile autorități i-au adresat numeroase invitații la expoziții și concursuri, numai că această recunoaștere ajungea prea târziu.

Prin arta care i-a animat existența și la care nu a renunțat nici în cele mai grele ore, Henriette Cihoschi a cunoscut succesul, a înfruntat greutățile și a descoperit in fine curajul de a continua. Sculpturile sale ar trebui privite astăzi ca martori ai unei remarcabile perseverențe și dovada încrederii că arta, prin valoarea ei superioară, dă dreptul la viață” – Paul Emanuel Gălățescu, Andrei-Paul Stăncioiu.

Expoziția a fost realizată cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, prin contribuția: Conf. univ. dr. Ioana Beldiman, istoric de artă, Conf. univ. Grigore Minea, sculptor, Magdalena Veron, fiica Henriettei Cihoschi, Anca Ionescu-Tanașoca, istoric, Sabin Prodan, arhitect, fotograf, Paul Emanuel Gălățescu, colecționar și Paul Stăncioiu, arhitect.

Expoziția „Destinul unei sculptorițe: Henriette Cihoschi” poate fi vizitată până la data de 22 octombrie 2022.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri