Rafinăria Petromidia, inima complexului petrochimic de la Năvodari, mai naște un dosar prezentat ca un cutremur de magnitutine +7. Sunt difuzate de procurorii DIICOT sume amețitoare care fac din afacerea respectivă ,,o Panama”, cel mai mare tun din perioada postdecembristă. Dinu Patriciu împușca miliardele de dolari, statul era păgubit cu 600 de milioane de dolari, spun procurorii. Ca pierdere, seamănă cu valoarea scufundată de alt megadosar - Flota. Sunt și alte asemănări. Toate navele rătăcite prin tranzacțiile știute de Băsescu erau construite în perioada Ceaușescu, funcționau și aparțineau integral companiilor de stat care, surprinzător, se cocoșau sub datorii. Petromidia, construită tot în perioada Ceaușescu, era cea mai nouă rafinărie în funcțiune. După Revoluție este sufocată de datorii care o trimit în lista ,,găurilor negre” din economie, mereu analizată de FMI și de Banca Mondială, care condiționau împrumuturile de privatizările urgente. Oferta lui Mark Rich a fost blocată de sindicate, turcii de la Akmaya, cumpărători în 1999, ajung în arest pentru spionaj, după o ambuscadă organizată de serviciile secrete. Cu o datorie de 230 milioane de dolari, fără țiței, riscând să fie vândută la fier vechi, rafinăria este pusă, în 2000, la butoniera lui Patriciu pentru 50 de milioane de dolari. Datoriile istorice, ajunse la peste 600 milioane de dolari, blocau însă orice posibilitate de funcționare normală. Varianta închiderii complexului Petromidia a fost evitată de Guvernul Năstase prin transformarea datoriilor în acțiuni, miezul acestui dosar. Patriciu este acum oale și ulcele, noii proprietarii din Kazahstan, compania KazMunai, au plătit însă în ultimii patru ani peste 5 miliarde de euro la buget. Trei premieri - Isărescu, Năstase și Ponta - și-au asumat decizii care au menținut Petromidia în funcțiune. Au făcut, iată, rău, după procurorii anului 2016, care rescriu istoria agitată a 25 de ani de tranziție în normele recentului Cod Penal.
Sper că preluarea Rafinăriei Petromidia, care are acum și un terminal la malul Mării Negre, de către o puternică firmă din China, nu are nicio legătură cu lansarea cu tam-tam a dosarului DIICOT. De la episodul Akmaya au trecut 17 ani, timp în care metodele războiului economic s-au mai rafinat. Dezgroparea morților în cazul nostru pare să urmărească nu recuperarea datoriilor istorice pulverizate, ci îngroparea, la pachet, a unui lot de persoane importante. Doar Patriarhul Daniel lipsește din dosar, deși...