Jurnalul.ro Ştiri Justitie DIICOT: Patronii clubului de striptease din Caracal, unde dansau minore, au fost trimiși în judecată

DIICOT: Patronii clubului de striptease din Caracal, unde dansau minore, au fost trimiși în judecată

Patronii clubului de striptease din orașul Caracal, unde dansau minore, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și pornografie infantilă.

Potrivit DIICOT, la sfârșitul anului 2016, Corina Tufiș, Gicu Marius Tufiș, Alina Bianca Tufiș și Mihail Alexandru Rădulescu au deschis un club de striptease în orașul Caracal, unde minorele erau obligate să danseze dezbrăcate și să mimeze actul sexual.

„Membrii grupului infracțional organizat au îndemnat mai multe persoane vătămate minore să danseze îmbrăcate sumar, dar și dezbrăcate, efectuând mișcări senzuale, mimând actul sexual, realizând spectacole pornografice în clubul de pe raza orașului Caracal, atât în fața clienților în club, cât și în separeurile acestuia, în folosul membrilor grupului infracțional organizat care au obținut venituri ce nu pot fi cuantificate având în vedere fluctuația clientelei.”, potrivit comunicatului DIICOT.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Olt.  

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri