Nici astăzi bugetul Bucureștiului nu a putut fi adoptat, consilierii USR PLUS refuzând să voteze proiectul propus de primarul general Nicușor Dan. Explicații sau, mă rog, pretexte, nu lipsesc dar, dincolo de tiradele propagandistice, adevărul iese la iveală. Adevăr pe care Sarmiza Andronic,o voce avizată în sfera analizei politice, l-a enunțat în termeni categorici:,,Gestul consilierilor USR PLUS de a se abține de la votul pe Bugetul capitalei spune foarte multe despre bunăvoința și cuvântul pe care l-au dat bucureștenilor care i-au votat’’. Și, dacă ar fi vorba doar despre asta, încă ar fi cum ar fi!...
Doar că, din păcate, eșecul de azi nu este o excepție. El urmând impasului în care se află votul pentru buget la sectorul 1 sau la municipiul Iași, ca să dau doar două exemple din cam prea multele pe care le avem la îndemână. Și toate acestea se întâmplă de bine ce, mai zilele trecute, pseudo-președintele Klaus Iohannis i-a convocat pe liderii coaliției și le-a dat ordin să termine bâlciul și să defileze în unitate și frăție. Ba, încă, nu mai departe de ieri, același domn chiriaș din Dealul Cotroceni a clamat spre știința neamului: „Coaliția funcționează foarte bine’’.
Noi, de aici, ce ar trebui să înțelegem? Una din două: ori că pseudo-președintele a pierdut controlul asupra monstruoasei coaliții pe care tot el a încropit-o anul trecut sfidând votul nostru, dar nu vrea să o recunoască, ori că că realizează că, încet dar sigur, pe tabla de șah a politichiei carpato-pontico-dâmbovițene alte mâini măiestre mută piesele, dar nici asta nu vrea să recunoască. Și nu doar că acele mâni invizibile ale pieței muncii politice le mută dar, foarte probabil, se și pregătesc să dea un zdrobitor șah-mat. Cui anume și când?-, ei da, aceasta este întrebarea.
Întrebare la care, la prima vedere, ar trebui să alegem ca perdantul să fie PNL sau USR PLUS. UDMR neintrând în discuție decât atunci când va veni să aleagă pentru cine va fi de acord să voteze ca viitor tovarăș de drum. Numai că, mergând din aproape în aproape, adică pas cu pas vorba unui înțelept român contemporan, vom vedea, că de fapt, marele perdant al unei tot mai posibile ruperi a alianței de guWERNare este exact pseudo-președintele Klaus Iohannis! Cel care a și încropit-o încălcând Constituția și votul liber exprimat al românilor, dorind, în acest fel, să perpetueze fantoșa pe care tot el a botezat-o ,,guvernul meu’’. De unde și tragi-comicul renume de „guWERNul lui Iohannis’’, cu majuscule de la prenumele domniei sale.
Numai că, place sau nu place, dar vorba altui catastrofal chiriaș din deal, Traian Băsescu, iarna nu-i ca vara! Mai bine zis, primăvara lui 2021 nu ma e la fel cu toamna lui 2020! Fiindcă, iarăși place sau nu place, dar uite că pseudo-președintele Klaus Iohannis se apropie de ce de a jumătate a celui de-al doilea mandat, iar Legea fundamentală a țării nu îi mai permite să mai candideze pentru un al treilea!Sau, chiar dacă, prin nu știu ce minune, s-ar încumeta să forțeze Constituția, adică prin reducere la absurd, nu cred că ar mai avea șanse să spere la o a treia alegere, de vreme ce până și cele mai amabile sondaje de opinie îl situează la niște severe cote de încredere. Sancțiune drastică și bine meritată pentru bunăvoința și cuvântul dat nu numai bucureștenilor ( despre care vorbea Sarmiza Andronic) dar și celor care i-au votat, mai întâi pe domnul Klaus Iohannis, și apoi partidele actualei coaliții a rușinii naționale.
Așa se și explică, sunt convins, împrejurarea că, abia ieșiți de la ora de dirigenție din palatul Administrației Prezidențiale, muștruluiții au reînceput cu mai multă energie răfuielile și nici nu dau semne că fac din asta un secret. Dimpotrivă, plata polițelor merge ca unsă, pe bandă rulantă și,dacă tot am nominalizat mai înainte Iașiul la capitolul buget nici până acum adoptat, atunci trebuie să spun că în ,,dulcele târg’’ scandalul este cât casa! Mă refer la așa numitul ,,Dosar Zoiosu’’în care sunt direct implicate fețe grele ale PNL et comp,artizani și beneficiari ai ,,mafiei imobiliare’’ de pe aceste istorice meleaguri. Dosar care se adaugă altor scandaluri în centrul cărora se află tot Mihai Chirica, de data asta, umăr la umăr cu Costel Alexe, alt foarte controversat personaj al elitei PNL. Motiv pentru care USR PLUS cere, răspicat și neîndurat, demisia imediată a primarului Mihai Chirica și clamează că ,,Iașul are nevoie de un primar care să se ocupe de oraș, nu de dosare penale’’. Somație care, atenție mărită! , vine după ce pseudo-președintele Klaus Iohannis a cerut PNL-iștilor să ia măsuri categorice în ceea ce îl privește pe încă problematicul domn primar. Amenințând chiar că dacă PNL nu va ,,reacționa politic’’, va avea personal o discuție cu ei pe acest subiect! Amenințare venită de la cea mai înaltă autoritate a statului de drept care nici măcar nu a băgată în seamă de către autorii mesajului USR PLUS-isit. Indiciu clar pentru a ne lămuri cât mai contează pentru unul dintre partidele-cheie ale alianței guWERNamentale cuvintele domnului pseudo-președinte. Asta ca să nu mai discutăm, acum, și despre tensiunile interne din PNL,care se ascut pe zi ce trece mai ceva decât în vremea luptei de clasă.
Iar,de parcă astea nu erau de ajuns, uite că și de la Bruxelles vin vești foarte îngrijorătoare despre cât și cum au fost apreciate improvizațiile guWERNanților de la București în materie de PNRR. Ce-i drept, și de data asta,tot domnul pseudo-președinte a ieșit pe sticlă ca să ne spună că nu avem motive de îngrijorare și că totul va fi bine și la vară cald. Dar iată că tocmai în coaliție s-au găsit anumite voci răspicate care cer capul ministrului Cristian Ghinea acuzându-l, printre altele de nepricepere crasă. Asta ca să nu mai discutăm,deocamdată, despre faptul că din cele 80 de miliarde de euro cu care același domn pseudo-președinte ne lua ochii cum că trebuie să ne intre în visterie direct de la Uniunea Europeană, acum ne trezim că mai avem de așteptat și de făcut alte proiecte mai realiste și mai cu scaun la cap.Proiecte de pe urma cărora nu o să primi, în nici-un caz, potopul de euroi la care ne invita să visăm domnul pseudo-președinte.
Așa încât putem spune că, de fapt, asemenea declarații fac parte din aceeași categorie cu celebrul banc de la Radio Erevan. Știți care, acela despre zvonul că lui Dimitri Șostakovici i s-a făcut cadou din partea conducătorilor de la Kremlin o mașină ,,Ceaika’’, dar, în realitate, era vorba despre un alt compozitor,parcă Aram Haciaturian, despre o bicicletă ,,Pionier’’ ,care nu i-a fost dăruită, ci i-a fost furată de fața casei!
Acestea ar fi doar câteva realități în funcție de care ne putem da lesne seama că actuala coaliție stă, realmente, pe un butoi de pulbere. Și nu cred că exagerez atunci când afirm, încă o dată, că adevăratul, marele perdant al acestui periculos joc de-a șoarecele și pisica, din și cu tot mai fragila coaliție guWERNamentală, nu va fi unul sau altul dintre partidele angajate, ci însuși pseudo-președinte Klaus Iohannis. Ale cărui demersuri sunt tot mai nesigure și fără efecte majore. Ceea ce nu face decât să demonstreze cât de ingrați sunt ucenicii vrăjitori pe care tot domnia sa i-a scos din jobenul politicianist din dotare și care, foarte probabil, au și început să se gândească spre ce azimuturi să își caute loc de temenele. Adevăr de care s-ar putea putea să ne convingem în cazul în care ideea unor alegeri anticipate ar putea să devină unica soluție atunci când contradicțiile, interne, care macină atât coaliția cât și două dintre partidele sale-cheie, vor scăpa de sub control. Sau, mai bine zis, vor fi lăsate să scape de sub control!
Nu zic ba,s-ar putea să mă înșel, dar cred din ce în ce mai tare că, dacă lucrurile vor merge pe aceeași pantă descendentă, viața nu va face decât să îi mai dea, încă o dată, dreptate lui Ion Băieșu: ,,Din greșeală în greșeală, spre victoria finală!’’
Șerban CIONOFF